Mic glosar de modă şi confecţii textile

Acest mic glosar cuprinde termenele cele mai întrebuinţate pe acest site şi în domeniul specific de activitate al IL TEXTILE EURO.

Dorim asftel să contribuim la distribuţia informaţiilor din sectorul modei şi al confecţiilor textile în care suntem prezenţi.

Suntem convinşi că poate fi interesant şi vă invităm să-l consultaţi ori de câte ori doriţi sau aveţi nevoie.

A

ACCESORIU

ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj., s.n. 1. Adj., s.n. (Obiect, piesă, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar. 2. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau altă cerere, dar legat de acestea și supunându-se ca atare unor condiții de fond și de procedură comune. – Din fr. accessoire, lat. accessorius. (sursa: DEX ’98)

ACCESÓRI//U^2 \~i n. mai ales la pl. 1) Piese anexe ale unei mașini sau ale unui aparat. \~i de automobil. 2) Obiecte mărunte (de îmbrăcăminte, de mobilier etc.). [Sil. -riu] /

ACCESÓRIU, -IE adj. Care însoțește un element principal, fiind dependent de acesta. ** (s.n.; la pl.) Piese anexe ale unei mașini etc. [Cf. lat. accessorius, fr. accessoire]. (sursa: Neologisme)

ARTICOL

ARTÍCOL \~e n. 1) Expunere scrisă de proporții reduse și tipărită într-o publicație (ziar, revistă, culegere etc.). * \~ de fond articol de ziar, de revistă etc. în care se tratează o problemă importantă de actualitate. 2) Diviziune într-un document (lege, tratat, regulament etc.) marcat printr-o cifră. \~ bugetar. \~ contabil. \~ de cheltuieli. \~ de venituri. 3) Obiect de comerț. \~ de larg consum. 4) lingv. Parte de vorbire flexibilă, care se alătură unui substantiv (sau unui echivalent al lui) pentru a individualiza obiectul desemnat de acesta. \~ enclitic. \~ proclitic. /

ARTÍCOL, articole, s.n. 1. Expunere scrisă (de proporții mai reduse) cu caracter publicistic, pe o temă politică, economică, științifică etc. * Articol de fond = articol care exprimă punctul de vedere al redacției unei publicații periodice în cele mai importante probleme ale actualității. Articol-program = articol care cuprinde concepția generală și programul de activitate al unei publicații periodice la începutul apariției sale. 2. Diviziune într-un document oficial, marcată de obicei printr-un număr de ordine sau printr-o literă. ** Diviziune într-un buget, într-un plan financiar etc., care conține denumirea sursei de venit sau a motivului de cheltuieli. 3. Obiect care se vinde în comerț. 4. Parte de vorbire flexibilă care individualizează substantivul, adjectivul sau (mai rar) alte părți de vorbire și care marchează diverse funcții gramaticale ale cuvintelor pe care le însoțește. – Din fr. article, lat. articulus. (sursa: DEX ’98)

ARTÍCOL s. 1. v. marfă. 2. paragraf, punct, (înv.) cap, pont. (\~ dintr-o lege.) 3. articol de fond v. editorial. (sursa: Sinonime)

Artícol (-le), s.n. – 1. Expunere scrisă cu caracter publicistic. – 2. Diviziune într-un document oficial. – 3. Obiect care se vinde în comerț. – 4. Parte de vorbire flexibilă care individualizează substantivul, adjectivul sau (mai rar), alte părți de vorbire. – Var. articul, artic. Lat. articulus (sec. XVII). – Der. articula, vb.; articulați(un)e, s.f.; articular, adj.; desarticula, vb. (sursa : Etimologic)

ARTÍCOL s.n. 1. Expunere făcută într-o publicație periodică, tratând o problemă dintr-un domeniu oarecare. 2. Subdiviziune a unei legi, a unui regulament etc., purtând de obicei un număr de ordine. ** Diviziune a unui buget sau a unui plan financiar, care conține denumirea unei surse de venit sau motivul de cheltuieli.. 3. Obiect de comerț, lucru care se vinde în comerț. 4. Parte de vorbire care însoțește substantivul, având rolul de a arăta în ce măsură obiectul denumit de substantiv este cunoscut vorbitorilor. 5. Fragmente articulate între ele care alcătuiesc diferite părți ale corpului crustaceelor, insectelor și acarienilor. [< lat. articulus, cf. it. articolo, fr. article]. (sursa: Neologisme)

I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

AȚĂ

AȚĂ, ațe, s.f. 1. Fir subțire (de bumbac, de in, de cânepă etc.) folosit la cusut, la fabricat țesături etc. * Expr. Cusut cu ață albă, se spune despre ceva evident fals, mincinos. A întinde ața = a depăși (prin comparare) limita îngăduită. A se ține sau a sta (numai) în ață sau într-un (ori de un) fir de ață = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie; (despre viață) a fi apoape de sfârșit. A-l trage ața (la ceva) = a fi mânat de un imbold irezistibil (spre o țintă). Mai multă ață decât față, se spune despre un obiect zdrențuit. Nici un cap(ăt) de ață = absolut tot. Viață cusută cu ață = viață plină de lipsuri materiale. ** (La pl.) Îmbrăcăminte zdrențuită. 2. Fir care seamănă cu ața (1) sau care are întrebuințările ei. * Ața zidarului = bucată de sfoară cu plumb la capăt, servind ca indicator al direcției verticale. ** Fibră extrasă din tulpina anumitor plante (textile). ** Fibră care se desprinde de păstaia unor plante leguminoase (fasole, mazăre). ** (Adverbial) Fără să se abată din drum, drept, direct la… Merge ață. ** (Pop.) Ața limbii = membrana care uneşte fața inferioară a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fâșie de metal subțire, formată în urma ascuțirii pe tocilă a unor unelte. 4. Compus: ață-de-mare = a) plantă acvatică cu tulpină scurtă și foarte ramificată și cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) peștișor marin cu corpul filiform, cu o singură înotătoare (Nerophis ophidion). – Lat. acia. (Sursa : DEX ’98)

ÁȚĂ s. v. frânghie, funie, sfoară. (Sursa : Sinonime)

ÁȚ//Ă \~e f. 1) Fir textil subțire folosit la cusut și la țesut. \~ de bumbac. * Cusut cu \~ albă care nu corespunde adevărului; fals. Din fir până în \~ de la început până la sfârșit; complet; în întregime. Nici un capăt de \~ absolut nimic. Viață cusută cu \~ viață grea. A întinde \~a a întrece măsura. 2): \~-de-mare a) plantă acvatică cu tulpina foarte ramificată și cu flori verzui; b) pește marin cu corpul subțire și coada transformată într-un organ apucător. [G.-D. aței] /

áță (-țe), s.f. – 1. Fir. – 2. Fibră, filament. – 3. (adv.) Direct, fără oprire. – 4. (Fam.) Intendență militară. Lat. acia (Pușcariu 158; REW 102; DAR); cf. it. accia (calabr. azza, ven., lom. atssa, mil. asa, engad. ata). – Sensul 4 este o interpretare umoristică a cuvîntului administrație, care înainte se prescurta de obicei sub forma a-ție. Der. ațică, s.f. (firicel; fir de bumbac pentru urzeală, făcut din două fire răsucite); ațist, s.m. (ofițer de intendență); ațos, adj. (care are ațe; necioplit, înfumurat, nesuferit). – Din rom. provine bg. ac? (Capidan, Raporturile, 220). (Sursa : Etimologic)

C

CALITATE

CALITÁTE, calități, s.f. 1. Totalitatea însușirilor și laturilor esențiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este, deosebindu-se de celelalte lucruri. 2. Însușire (bună sau rea), fel de a fi (bun sau rău); p. restr. caracteristică pozitivă, însușire bună. * Loc. adj. De calitate = de calitate bună, de valoare. 3. Poziție, situație, titlu care conferă un drept. * Loc. conj. În calitate de… = cu dreptul de…, fiind… 4. (La jocul de șah) Diferență de valoare între un turn și un nebun sau un cal. – Din fr. qualité, lat. qualitas, -atis. (Sursa : DEX ’98)

Calitate ≠ cusur, defect, meteahnă, neajuns, slăbiciune, scădere (Sursa : Antonime)

CALITÁTE s. 1. v. însușire. 2. însușire, natură. (\~ unui lucru.) 3. v. valoare. 4. însușire, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o \~ de preț.) 5. v. nivel. 6. v. dar. 7. (pop.) mână. (Făină de \~ a doua.) 8. titlu. (Are \~ de inginer.) 9. autoritate, cădere, competență, drept, îndreptățire, (înv.) volnicie. (Nu am \~ să mă pronunț.) 10. v. funcție. (Sursa : Sinonime)

CALIT//ÁTE \~ăți f. 1) Totalitate a însușirilor și a laturilor esențiale în virtutea cărora un lucru se deosebește de celelalte. 2) Însușire caracteristică (de obicei pozitivă) a unei persoane sau a unui lucru. \~atea mărfurilor. * De \~ superior; de valoare; valoros. 3) Titlu, poziție sau situație, pe care o are cineva conferindu-i un anumit drept. [Art. calitatea; G.-D. calității] /<lat. qualitas, \~atis, fr. qualité (Sursa : NODEX)

CALITÁTE s.f. 1. Categorie filozofică prin care se desemnează sistemul însușirilor esențiale ale unui obiect, ale unui fenomen etc., în virtutea cărora el este obiectul, fenomenul dat și nu altul. 2. Însușire (bună sau rea); (p. restr.) caracteristică pozitivă. ** (Log.) Însușire a unei judecăți predicative de a fi afirmativă sau negativă. 3. Situație, poziție, titlu, condiție care constituie sau dă un anumit drept. ** Diferență de valoare între un turn și un nebun sau un cal la jocul de șah. [< lat. qualitas, cf. fr. qualité, it. qualità]. (Sursa : Neologisme)

CĂPTUȘEALĂ

CĂPTUȘEÁLĂ, căptușeli, s. f. 1. Pânză sau stofă cu care se dublează, în interior, un obiect de îmbrăcăminte, pentru a-i da un aspect mai îngrijit și pentru a-l face mai călduros. ♦ Material aplicat în interiorul încălțămintei pentru ca aceasta să-și mențină forma. 2. Pânză sau stofă cu care se învelesc unele obiecte pentru a le feri de deteriorare. 3. Strat rezistent de lemn, de metal sau de cărămidă, cu care se acoperă un obiect pe dinăuntru sau pe dinafară (pentru a-l feri de degradare, pentru consolidare, izolare termică, acustică etc.). 4. Ramă de lemn care acoperă fețele interioare ale golului unei uși și de care sunt fixate canaturile ușii. – Căptuși + suf. -eală.

Sursa: DEX ’09 (2009)

CATARAMĂ

CATARÁMĂ, catarame, s.f. Piesă din metal, os, material plastic etc., cu care se încheie o cingătoare, o curea etc. sau care este folosită ca obiect decorativ la confecții. * Loc. adj. și adv. (Fam.) La cataramă = zdravăn, strașnic. * Expr. Prieteni la cataramă = prieteni foarte buni. – Et. nec. (sursa : DEX ’98)

CATARÁM//Ă \~e f. Piesă cu care se încheie o cingătoare sau este folosită ca obiect decorativ. * Prieteni la \~ prieteni foarte buni. [G.-D. cataramei] /kattenramen (sursa : NODEX)

Catarámă (-me), s.f. – Piesă din metal cu care se încheie o cingătoare. – Var. cătăramă. Origine incertă. După Lacea, Dacor., III, 741 din germ. DAR și Gáldi, Dict., 191), din germ. Kettenriemen, prin intermediul pronunțării săs. (*kattenramen, care nu este documentată). Der. este posibilă, însă marea răspîndire a cuvîntului rom. nu se potrivește cu ideea unui împrumut săs. Bogrea, Dacor., IV, 798 (cf. Lokotsch 1089) preferă să se refere la tc. kantarma. – Der. (în)cătărăma, vb. (a prinde în cataramă); descătărăma, vb. (a desface, a descheia). (sursa : Etimologic)

CATIFEA

CATIFEÁ, catifele, s. f. Țesătură de mătase, de lână, de bumbac etc. care prezintă pe față fire dese cu lungimea mai mică de un milimetru, perpendiculare pe suprafața țesăturii. – Din tc. kadife, ngr. katifés. (Sursa: DEX ’98)

CATIFEÁ ~éle f. 1) Stofă având fața acoperită cu fire scurte și dese. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de stofe. [Art. catifeaua; G.-D. catifelei] /

CATIFEÁ, catifele, s. f. Țesătură de mătase, de lână sau de bumbac, cu dosul neted și cu fața păroasă, ca o blană. – Tc. katifa. (Sursa: DLRM)

CATIFEÁ s. velur, (înv. și reg.) mancister, (Transilv.) barșon, (prin Munt. și Mold.) pluș, (Transilv. și Ban.) somot, (înv.) urșinic. (Haină de ~.) (Sursa: Sinonime)

CATIFEÁ (catiféle), s. f. – 1. Țesătură care prezintă pe față fire dese mai mici de un milimetru. – 2. Panseluță (Viola tricolor). – 3. Varietate de vin roșu. – Mr. catife, megl. cadife. Tc. katifa sau kadife (Roesler 569; Șeineanu, II, 94; Lokotsch 1125; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰατιφές, sb. katifa, kadiva, bg. kadife. Cf. cataif. Der. catifelat, adj. (moale); catifeluță, s. f. (panglică de catifea; plantă, Tagetes patula). (Sursa: DER)

CATIFEÁ f., pl. ele (turc. [d. ar.] katife, pop. kadife; ngr. katifés; sp. alcatifa. V. cataif). Un fel de stofă, de ordinar de mătase, cu firele drept în sus, dese și foarte moĭ și netede. V. plisă. (Sursa: Scriban)

CORDEA

CORDEÁ, cordele, s.f. 1. Panglică îngustă care serveşte ca ornament (legată în păr, la gât, la pălărie etc.). 2. (Zool.) Tenie. 3. Pește marin în formă de panglică și cu aripioarele dorsală, codată și anală contopite (Ophidion barbatum). [Var.: (înv.) cordélă] – Din ngr. kordélla. (sursa: DEX ’98)

CORDEÁ s. v. panglică, tenie. (sursa: Sinonime)

CORD//EÁ \~éle f. 1) Fâșie îngustă de material textil, folosită de femei ca podoabă (la îmbrăcăminte, în păr etc.); panglică. 2) Vierme plat și foarte lung care parazitează în intestinul subțire al mamiferelor și al omului; tenie; panglică. 3) Pește teleostian marin în formă de panglică. [Art. cordeaua; G.-D. cordelei; Sil. cor-dea] /kordélla (sursa: NODEX)

cordeá (-éle), s.f. – 1. Bentiță, panglică. – 2. Plantă (Bandingera arundinacea). – 3. Tenie. – Mr. curcudeauă. Ngr. (Densusianu, Rom., XXXIII, 276; Tiktin; Gáldi 167), din it. cordella; cf. tc. kordela. – Der. cordelat, adj. (împodobit cu panglici); cordelar, s.m. (negustor de mărunțișuri); cordelărie, s.f. (mercerie). Este dublet al lui cordelă, s.f. (pește marin, Leptocephalus conger), din același cuvînt gr. (sursa: Etimologic)

CORDON

CORDÓN, cordoane, s.n. I. 1. Cingătoare (de material plastic, de panglică, de pânză, de piele etc.); centură, curea. ** Panglică lată de mătase purtată diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decorații înalte; gradul cel mai înalt al unei decorații. 2. (Geogr.; în sintagma) Cordon litoral = fâșie de uscat care desparte o lagună sau un liman de mare; săgeată litorală, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosite în telefonie. 4. (Anat.; în sintagma) Cordon ombilical =ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decât partea centrală. II. 1. Șir de posturi militare însărcinate cu un serviciu de pază; linie compactă, formată de obicei din soldați care au ca sarcină să asigure ordinea în cazul unei afluențe de oameni. * Cordon sanitar = ansamblul măsurilor de izolare la care este supusă o localitate sau o țară unde bântuie o boală molipsitoare; (concr.) patrulă sau grup de patrule care asigură această izolare. 2. (Înv.) Frontieră, graniță. – Din fr. cordon. (Sursa : DEX ’98)

CORDÓN s. 1. v. centură. 2. v. lentă. 3. v. șnur. 4. (GEOGR.) cordon litoral = lido, perisip, săgeată litorală. 5. (ANAT.) cordon ombilical = ombilic. (Sursa : Sinonime)

CORD//ÓN \~oáne n. 1) Fâșie din piele sau din alt material care serveşte la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; cingătoare; centură; curea; brâu. 2) Panglică lată de mătase purtată diagonal pe piept, pe care sunt prinse decorațiile. 3): \~ ombilical organ care face legătura între placenta fetală și corpul mamei. 4) Succesiune de elemente omogene; serie; rând; șir. 5) înv. Linie de demarcație care desparte diferite țări; graniță; frontieră; hotar. /cordon (Sursa : NODEX)

CORDÓN s.n. I. 1. Cingătoare (de pânză, de piele etc.), centură, curea. 2. Conductor electric de liță (răsucită), izolat și strâns într-un înveliș protector. 3. Corp fibros. ** Structură anatomică cilindrică lungă. 4. Cordon litoral = formă de relief din zona țărmurilor joase, rezultând din acumularea aluviunilor aduse de valuri și de curenți marini, care separă un golf de mare; perisip. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decât partea centrală. II. Șir de posturi militare care efectuează serviciul de pază; linie, șir de soldați care păstrează ordinea în anumite situații. * Cordon sanitar = totalitatea măsurilor de izolare la care este supusă o localitate sau o țară bântuită de o contagiune; (concr.) patrulă, formație militară care asigură această izolare. [Pl. -oane, var. cordun s.n. / < fr. cordon, cf. it. cordone]. (Sursa : Neologisme)

cordón (-oáne), s.n. – 1. Cingătoare, centură, curea. – 2. Legare, strîngere cu șireturi. – 3. Nume pe care țăranii moldoveni îl dădeau provinciei Bucovina, după ocuparea acesteia de către austrieci (1775). – Var. cordun(ă). Mr. curdone. Fr. cordon (sec. XVIII), în parte prin intermediul germ. Kordon, cf. rus. kordon. În mr., din it. cordone, cf. ngr. ?, tc. kordun. – Der. cordonaș, s.m. (grănicer, poliția de frontieră fiind creată în 1814). (Sursa : Etimologic)

CORN

CORN^1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s.n., (I3, III) corni, s.m. I. 1. (La animalele cornute) Fiecare dintre cele două excrescențe de pe osul frontal al rumegătoarelor. * Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. * Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele: fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv: a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta(cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva: a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală: a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ** P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele^1 (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ** Instrument muzical de suflat format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. * Corn englez = instrument muzical din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Obiect făcut din corn^1 (I2) sau în formă de corn^1 (I1), în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui obiect. * Expr. Cornul abundenței = simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn^1 (I1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. (La pl.) Nume generic dat părților unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn^1 (I1). ** Corn^1 (I1) sau vas mic de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosită în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unur formații anatomice cu aspect de corn^1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul lunii = luna în primul și în ultimul pătrar, când are forma de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu. (sursa: DEX ’98)

CONFECȚIE

CONFÉCȚIE, confecții, s.f. 1. Obiect de îmbrăcăminte fabricat și livrat în serie sau în masă. 2. Confecționare. [Var.: confecțiúne s.f.] – Din fr. confection, lat. confectio, -onis. (sursa: DEX ’98)

CONFÉCȚIE s. v. confecționare. (sursa: Sinonime)

CONFÉCȚI//E \~i f. Articol vestimentar confecționat în serie după un anumit model. [Art. confecția; G.-D. confecției; Sil. -ți-e] /confection, lat. confectio, \~onis (sursa: NODEX)

CONFÉCȚIE s.f. 1. Obiect de îmbrăcăminte de gata, fabricat în serie. 2. Confecționare. [Gen. -iei, var. confecțiune s.f. / cf. fr. confection]. (sursa: Neologisme)

CULOARE

CULOÁRE, culori, s. f. 1. Totalitatea radiațiilor de lumină de diferite frecvențe pe care le reflectă corpurile și care creează asupra retinei o impresie specifică; aspectul colorat al corpurilor. ◊ Culoare caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). Culoare rece = culoare aflată în cea de a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben și albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, arăta bine. A-și pierde culoarea = a) (despre fața omului) a deveni palid; b) (despre țesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = trăsăturile caracteristice ale unei țări, ale unei epoci etc., redate într-o operă literară, artistică. Culoare istorică = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politică = apartenență la un partid politic. 3. Substanță întrebuințată pentru a vopsi, a picta etc., materie colorantă. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc după culoare (1) și forma punctelor. [Var.: coloáre s. f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur. (Sursa: DEX ’98)

CULOÁRE ~óri f. 1) Totalitate a radiațiilor luminoase de diferite frecvențe, pe care le reflectă corpurile și care creează asupra ochiului o senzație vizuală specifică. ◊ De ~ care aparține rasei negre sau galbene. 2) Substanță folosită în arta vopsitului sau în pictură; colorant. 3) Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cărțile de joc. [G.-D. culorii; Sil. -loa-re] /<lat. color, ~oris, fr. couleur (Sursa: NODEX)

CULOÁRE s.f. 1. Senzație, impresie produsă asupra ochiului omenesc de radiațiile luminoase de diferite frecvențe; (curent) aspectul colorat al corpurilor; față. ◊ (Despre oameni) De culoare = care are pigmentația neagră, galbenă etc. ♦ (Fig.) Opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. Nuanță, ton. ♦ Fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ◊ Culoare locală = reproducere exactă a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei țări, ale unei epoci etc. 3. Materie, substanță colorantă; vopsea. 4. Fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cărților de joc (pică, treflă, carou și cupă). [Pron. cu-loa-, var. coloare s.f. / < lat. color, cf. fr. couleur]. (Sursa: DN)

CULOÁRE s. f. 1. senzație, impresie produsă asupra ochiului omenesc de radiațiile luminoase de diferite frecvențe; aspectul colorat al corpurilor. ♦ ~ caldă = culoare aflată în prima jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre infraroșu). ~ rece – culoare din cea de-a doua jumătate a domeniului radiațiilor luminoase (spre ultraviolet); ~ fundamentală = fiecare dintre culorile (roșu, galben, albastru) care nu pot fi obținute prin amestecul altor culori; de ~ = (despre oameni) cu pigmentație neagră, galbenă etc. ◊ (fig.) opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. nuanță, ton. ◊ fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ♦ ~ locală = reproducere exactă, într-o operă literară, a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei țări, epoci etc. 3. materie, substanță colorantă; vopsea. 4. fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cărților de joc (pică, treflă, caro și cupă). (< fr. couleur, lat. color) (Sursa: MDN)

CULOÁRE s. 1. v. vopsea. 2. (rar) maslă. (~ la jocul de cărți.) (Sursa: Sinonime)

F

FINISARE

FINISÁRE, finisări, s.f. Acțiunea de a finisa și rezultatul ei; finisaj. – V. finisa. (sursa : DEX ’98)

FINISÁRE s. v. definitivare. (sursa: Sinonime)

G

GAICĂ

GÁICĂ, găici, s.f. 1. Bandă (lată) de stofă cusută la o haină, în spate și în dreptul taliei, pentru a strânge crețurile, în scop decorativ etc. 2. Fiecare dintre bentițele de stofă sau de șnur fixate în talie la unele haine, prin care se petrece cordonul, cureaua, cingătoarea. ** Cheotoare la o haină, făcută din șnur sau din găitan. ** Șiret cusut la o haină pentru a o putea agăța în cui; atârnătoare, agățătoare. – Cf. rus. %gaika% “placă de metal cu găuri pentru a lega două obiecte; piuliță”. (Sursa : DEX ’98)

GÁICĂ s. v. agățătoare. (Sursa : Sinonime)

GÁICĂ găici f. rar 1) Fâșie de stofă cusută în talie la partea din spate a unei haine, pentru a o strânge sau în scop decorativ. 2) Bentiță (din șnur sau din stofă) cusută la gulerul unei haine pentru a o putea atârna în cui; agățătoare. [G.-D. găicii; Sil. gai-] /<rus. Gajka (Sursa : NODEX)

GEANTĂ

GEÁNTĂ, genți, s.f. Obiect din piele, din pânză, din material plastic etc. de formă dreptunghiulară, având în interior una sau mai multe despărțituri, care serveşte la transportarea cu mâna a unor acte, cărți, caiete etc.; servietă. ** Poșetă. – Din tc. çanta. (Sursa : DEX ’98)

GEÁNTĂ s. 1. v. servietă. 2. v. poșetă. 3. v. tașcă. / GEÁNTĂ s. v. jantă. (\~ a roții unei mașini.) / GEÁNTĂ s. v. cartușieră. (sursa : Sinonime)

GEÁNTĂ genți f. 1) Obiect, de obicei de formă dreptunghiulară, cu mâner și închizătoare, confecționat din piele sau din alt material, în care se poartă cărți, caiete sau hârtie de tot felul; servietă. 2) Obiect de acest fel, dar mai mic, în care femeile poartă banii și accesorii de toaletă; poșetă. [G.-D. genții] /<turc. Çanta (sursa : NODEX)

GEÁNTĂ s.f. v. jantă. (Sursa : Neologisme)

H

HAINĂ

HÁINĂ, haine, s. f. 1. (La pl.) Termen generic pentru obiectele de îmbrăcăminte (în special) bărbătești. ◊ Un rând de haine = un costum bărbătesc complet, alcătuit din pantaloni, sacou (și vestă). ♦ (La sg.) Îmbrăcăminte bărbătească pentru partea de sus a corpului; sacou. ♦ Veșmânt lung și larg care acoperă tot trupul. ♦ Palton. ◊ Expr. A(-și) da și haina de pe el = a face sau a fi dispus să facă orice sacrificiu (pentru a obține ceea ce dorește). 2. (Biol.; în sintagma) Haină de nuntă = înfățișare deosebită pe care o capătă masculii unor pești, batracieni sau păsări în perioada împerecherii. – Din bg. halina, sb. háljina.

Sursa: DEX ’09 (2009)

J

JACARD

JACÁRD s. n. 1. dispozitiv din ace orizontale cu ochiuri, montat la războaiele mecanice de țesut, care produce țesături cu desene complicate. 2. țesătură cu ajutorul acestui dispozitiv. 3. tricot executat la mașină sau de mână care imită țesătura jacard (2). (< fr. jacquard) (sursa: neoficial)

JACÁRD, jacarde, s.n. Dispozitiv special, montat la războaiele de țesut, care serveşte la obținerea unor țesături cu anumite desene complicate. * Țesătură obținută cu ajutorul acestui dispozitiv. – Din fr. jacquard. (sursa : DEX ’98)

JACÁRD \~e n. Mecanism la războiul de țesut care formează rostul la țesăturile cu desene complicate. /jacquard (sursa : NODEX)

JACÁRD s.n. Dispozitiv compus dintr-o serie de ace orizontale cu ochiuri, montat la războaiele mecanice de țesut, care produce țesături cu desene complicate. [Pl. -de, -duri. / cf. Jacquard – inventatorul războiului mecanic de țesut]. (sursa: Neologisme)

JACHETĂ

JACHÉTĂ, jachete, s. f. Haină (tricotată) femeiască încheiată în față, care acoperă partea de sus a corpului și care se poartă peste bluză sau peste rochie. ◊ Haină bărbătească de ceremonii, croită pe talie, lungă până aproape de genunchi. – Din fr. jaquette. (Sursa: DEX ’98)

JACHÉTĂ ~e f. Haină (femeiască) scurtă, cu mâneci, încheiată în față, care este purtată peste rochie, bluză, cămașă etc. și acoperă partea superioară a corpului. /<fr. jaquette (Sursa: NODEX)

JACHÉTĂ s.f. Haină bărbătească de ceremonie croită pe talie, lungă aproape de genunchi. ♦ Haină femeiască croită pe talie, care acoperă partea de sus a corpului. [< fr. jaquette]. (Sursa: DN)

JACHÉTĂ s. giacă. (Sursa: Sinonime)

jachétă (jachéte), s. f. – Haină încheiată în față. – Mr. jachetă. Fr. jaquette, cf. ngr. ζαϰέτα, tc. çaket, bg. žaketa. (Sursa: DER)

JARTIERĂ

JARTIÉRĂ, jartiere, s.f. Accesoriu de imbrăcăminte, confecționat dintr-o panglică de elastic care menține ciorapul întins pe picior; jartea, calțavetă. ** Fiecare dintre bucățile de elastic ale unui portjartier, prevăzute la un capăt cu un dispozitiv special pentru fixat ciorapii. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. jarretière. (Sursa : DEX ’98)

JARTIÉRĂ s. (Mold.) calțavetă. (Sursa : Sinonime)

JARTIÉR//Ă \~e f. Accesoriu de îmbrăcăminte femeiască, în formă de bandă elastică, care ține ciorapul întins pe picior. [Sil. -ti-e-] /jarretiere (Sursa : NODEX)

JARTIÉRĂ s.f. Obiect accesoriu de îmbrăcăminte confecționat din elastic, care ține ciorapul întins pe picior. ** Fiecare dintre bucățile de elastic ale unui portjartier, prevăzut cu un dispozitiv pentru fixat ciorapii. [Pron. -ti-e-. / < fr. jarretière]. (Sursa : Neologisme)

M

MATERIAL

MATERIÁL^2 \~e n. 1) Totalitate de materii prime sau de semifabricate din care se produc diverse obiecte. 2) Produs textil; țesătură; materie. 3) Ansamblu de date (informații, documente etc.) necesare pentru realizarea unei lucrări literare sau științifice. 4) Totalitate de fapte, date sau informații (referitoare la o anumită problemă sau domeniu de activitate). [Sil. -ri-al] /matériel, lat. Materialis (sursa: NODEX)

MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s.n. I Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. * Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ** Palpabil, concret, real; faptic. ** Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. * Bază materială = totalitate a mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ** (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S.n. 1. Totalitate a materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. * Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii și a temperaturii; mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ** Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitate a documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc. ** Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv.) (II) materialuri. – [Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis. (sursa: DEX ’98)

MATERIÁL adj., s. 1. adj. (FILOZ.) obiectiv, obiectual. (Realitatea \~.) 2. adj. v. concret. 3. adj. (înv.) substanțial. (Aspectul \~ al lucrurilor.) 4. adj. (înv.) materialnic. (Obiect \~.) 5. s. (înv.) materie. (\~ pentru o casă.) 6. s. v. țesătură. 7. s. (BOT.) material săditor v. puieți (pl.). 8. s. material electroizolant v. izolant electric. 9. s. material plastic v. masă plastică. (sursa: Sinonime)

MATERIÁL s.n. 1. Materie primă sau semifabricată din care se fac diverse bunuri. 2. Totalitatea lucrărilor, a informațiilor și a datelor folositoare pentru întocmirea unei lucrări științifice, literare etc. [Pron. -ri-al, pl. -le, -luri. / cf. fr. matériel]. (sursa: Neologisme)

MĂRGELE

MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s.f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf. (Sursa : DEX ’98)

MĂRGEÁ s. v. clocoțel, rutișor. (Sursa : Sinonime)

MĂRG//EÁ \~éle f. 1) mai ales la pl. Fiecare dintre boabele de piatră, sticlă, mărgean sau lemn, de diferite forme și culori, folosite ca podoabă (în șiraguri, cusute pe îmbrăcăminte etc.). 2) la pl. Proeminențe ale pielii pe capul și pe gâtul curcanului. [Art. mărgeaua; G.-D. mărgelei; Var. mărgică] /<lat. Margella (Sursa : NODEX)

MĂTASE

MĂTÁSE, (1) mătăsuri, s.f. 1. Fibră textilă naturală de borangic prelucrat. ** Fibră textilă vegetală sau sintetică fabricată prin diverse procedee chimice și având proprietăți asemănătoare cu cele ale firului de borangic. ** Țesătură fină, cu desime mare și greutate mică, executată din astfel de fibre; (la pl.) varietăți de țesături din aceste fibre. * Loc. adj. De mătase = mătăsos, lucios, moale. * Expr. Crescut în mătase = crescut în avuție, în belșug; răsfățat, cocoloșit. ** Ață de mătase (1). 2. (Bot.; cu sens colectiv) Fire subțiri, cafenii-gălbui, care învelesc știuletele porumbului și care ies din pănuși în formă de smoc. 3. Compuse: (Bot.) mătasea-broaștei = denumire dată unor alge verzi, filamentoase, care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulci stătătoare; mătasea-bradului = mătreață-de-arbori. [Pr.: (reg.) mătasă] – Lat. metaxa. (sursa: DEX ’98)

MĂT//ÁSE \~ăsuri f. 1) Fibră naturală obținută prin depănarea gogoșilor de viermi de mătase; borangic. 2) Țesătură din asemenea fibre; borangic. 3) Fibră textilă artificială care imită firul de borangic. 4) Țesătură din asemenea fibre. 5) la pl. Varietăți ale acestei țesături. 6) (cu sens colectiv) Cantitate mare de obiecte confecționate din asemenea țesătură. * Crescut în \~ crescut în avuție; răsfățat. 7) Totalitate a firelor subțiri, cafenii-gălbui, care învelesc știuletele porumbului și ies din pănuși în formă de smoc. * \~asea-broaștei sau \~-de-apă specie de alge verzi plutitoare pe suprafața apelor stătătoare; mătreață. [G.-D. mătăsii] /<lat. metaxa (sursa: NODEX)

MERCERIE

MERCERÍE, (3) mercerii, s.f. 1. (Cu sens colectiv) Articole mărunte care servesc la cusut și ca accesorii la îmbrăcăminte (ață, nasturi, copci etc.). 2. Negoț cu astfel de articole. 3. Magazin de mercerie (1). – Din fr. mercerie. (sursa: DEX ’98)

MERCERÍE f. 1) (cu sens colectiv) Articole mărunte care servesc la cusut sau ca accesorii la îmbrăcăminte (ață, nasturi, dantele, bijuterii etc.). 2) Magazin în care se vând astfel de articole. /marcerie (sursa: NODEX)

MERCERÍE s.f. Lucruri întrebuințate la cusutul, la garnisirea sau la repararea îmbrăcămintei etc.; mărunțișuri. ** Negoțul cu astfel de mărunțișuri. [Gen. -iei. / < fr. mercerie]. (sursa: Neologisme)

MIREASĂ

MIREÁSĂ 1 ~ése f. 1) Tânără în ziua nunții sale. 2) Tânără care s-a logodit; logodnică. /mire + suf. ~easă (Sursa: NODEX)

MIREÁSĂ s. 1. (reg.) crăiasă, miră, (Ban.) govie, (înv.) nevastă. 2. (BIS.) mireasa Domnului v. călugăriță; mireasa lui Dumnezeu v. călugăriță. 3. (BOT.; Coleus blumei) (reg.) urzici (pl.), poala-Maicii-Precista. (Sursa: Sinonime )

hora (horea) miresii 1. Cântec (I, 4) ceremonial de nuntă, cu mai multe variante, răspândit în Transilvania, Țara Crișurilor și Maramureș. Se cântă de către nuntași, în grup, înaintea plecării alaiului la cununie. 2. Joc* popular românesc [variantă de horă (1)], practicat în cadrul ceremonialului nupțial, în Muntenia, Oltenia și Moldova. Se joacă imediat după sosirea alaiului de la cununie și constituie unul din momentele care marchează integrarea miresei în familia mirelui; în timpul jocului mireasa și soacra mică împart daruri nuntașilor apropiați (ștergare, cămăși etc.). Are ritm binar*, mișcare vioaie și melodie proprie care se cântă și vocal de către lăutari*. Sin.: nuneasca. 3. Joc vocal din ceremonialul nupțial din Maramureș. Se joacă de către femei spre dimineață după învelitul miresei (înlocuirea cununii de mireasă cu năframa de nevastă). (Sursa: DTM)

hora miresii la apă, momentul ritual din ceremonialul nupțial în Muntenia. Duminică dimineața (imediat după ce a fost îmbrăcată), mireasa merge la o fântână mai îndepărtată (sau la râu) ducând o găleată împreună cu un tânăr rudă apropiată mirelui (care se numește cumnat de mână), urmată de alaiul nuntașilor și de lăutari*. Acolo scoate apă de trei ori și cu un mănunchi de busuioc stropește în cele patru puncte cardinale. În acest timp alaiul nuntașilor joacă hora. Coregrafic este o horă (1) obișnuită din repertoriul local care capătă funcția rituală în momentul respectiv. (Sursa: DTM)

jocul miresii pe (în) bani, moment ritual din ceremonialul nupțial în Transilvania, Țara Crișurilor și Maramureș, care marchează integrarea miresei în familia mirelui. Se produce după masa mare. Mireasa este jucată (învârtită) de rudele tinere (frați, surori, veri, verișoare) și prieteni apropiați, fiecare plătind jocul; ultimul o joacă mirele, care dă suma cea mai mare. Banii adunați aparțin în exclusivitate miresei. Din punct de vedere coregrafic este o variantă simplă, fragmentată, de învârtită* iute. Ritmul este binar* și mișcare vioaie. Are în general melodie proprie de circulație zonală. (Sursa: DTM)

MODĂ

MÓDĂ, mode, s.f. 1. Obicei, deprindere colectivă, specifică la un moment dat unui mediu social; spec. gust, preferință generalizată la un moment dat pentru un anumit fel de a se îmbrăca. * Loc. adj. La modă = a) care corespunde gustului într-un anumit moment, care se foloseşte frecvent la un moment dat; modern; de actualitate, actual; b) (despre oameni) care se comportă conform gustului, preferințelor unui anumit mediu social (la un moment dat); foarte cunoscut sau apreciat la un moment dat. * Expr. De modă veche = a) care nu mai corespunde cu gustul momentului, depășit, demodat, desuet; care aparține unor realități din trecut, ieșite din uz; b) (despre oameni) cu concepții vechi, depășite; care se conformează unui sistem sau unui principiu din trecut, învechit. 2. (În sintagmele) Magazin de mode = magazin de pălării femeiești (și de obiecte mărunte de îmbrăcăminte femeiască). Revistă (sau jurnal) de modă (sau de mode) = revistă care conține modele (noi) de îmbrăcăminte și de încălțăminte. Casă de modă (sau de mode) = atelier (de lux) unde se confecționează la comandă obiecte de îmbrăcăminte. – Din it. moda, germ. Mode, ngr. móda, fr. mode. (Sursa : DEX ’98)

MÓD//Ă \~e f. Ansamblu de preferințe sau deprinderi care predomină temporar într-un mediu social (fel de a se îmbrăca, de a se comporta, de a se exprima etc.). * Jurnal de \~ revistă ilustrată în care sunt recomandate modele de obiecte de îmbrăcăminte. La \~ care corespunde gustului la un moment dat; care se foloseşte frecvent; modern; actual. De \~ veche demodat; desuet. [G.-D. modei] /moda, germ. Mode, ngr. móda, fr. mode (Sursa : NODEX)

MÓDĂ s. v. vogă. (Așa era \~.), apucătură, chip, comportament, comportare, conduită, deprindere, eșantion, fason, fel, găteală, maniere, model, moravuri, mostră, năravuri, obiceiuri, podoabă, probă, purtare. (Sursa : Sinonime)

MÓDĂ s.f. 1. Obicei, deprindere colectivă, specifică la un moment dat unui mediu social; (spec.) gust, preferință (generalizată) la un moment dat pentru un anumit fel de a se îmbrăca. 2. Magazin de mode = magazin de pălării de damă sau de accesorii pentru îmbrăcămintea femeiască; jurnal (sau revistă) de mode = publicație care cuprinde modele de haine. [Cf. fr. mode, it. moda]. (Sursa : Neologisme)

MODERN

MODÉRN, -Ă adj. 1. nou, relativ recent, din timpurile prezente; care corespunde stadiului actual al progresului. o limbă ~ă = limbă vie, care se vorbeşte în prezent. * (despre învățământ, clase, licee) care pune accentul pe studiul limbii și al disciplinelor umanistice. 2. în concordanță cu moda, la modă. (< fr. moderne, it. moderne, lat. modernus) (Sursa : Neoficial)

MODÉRN, -Ă, moderni, -e, adj. Care aparține timpurilor apropiate de vorbitor; recent, actual; care este în pas cu progresul actual; care aparține unei epoci posterioare antichității. * Istoria modernă = a) (în trecut) epoca de la sfârșitul evului mediu, cuprinsă între 1453 (căderea Constantinopolului) și Revoluția Franceză din 1789; b) (curent) epocă cuprinsă între Revoluția Franceză din 1789 și Unirea din 1918. Limbă modernă = limbă vie, vorbită efectiv de o populație actuală. ** (Despre învățământ) Care acordă importanță, preferință disciplinelor umaniste. ** Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno. (Sursa : DEX ’98)

Modern ≠ demodat, învechit, vechi, vetust, perimat (Sursa : Antonime)

MODÉRN adj. 1. actual, contemporan, nou, recent. (Preocupări \~ în tehnica de calcul.) 2. v. uma-nistic. (Sursa : Sinonime)

MODÉRN \~ă (\~i, \~e) 1) Care ține de timpul prezent; propriu timpului prezent; actual; contemporan. 2) Care beneficiază de progresul recent al științei și tehnicii; bazat pe rezultatele recente ale științei și tehnicii. 3) Care este la modă. /moderne, it. Moderno (Sursa : NODEX)

MODÉRN, -Ă adj. 1. Nou sau relativ recent, din timpurile prezente; actual. * Limbă modernă = limbă vie, care se vorbeşte în prezent. ** (Despre forme de învățământ) În care disciplinele umaniste au un rol preponderent, preferențial. 2. La modă, potrivit ultimei mode. [< fr. moderne, cf. lat.t. modernus]. (Sursa : Neologisme)

MOHAIR

MOHAÍR, mohairuri, s.n. Păr de capră angora, folosit în industria textilă pentru stofe, covoare, fetru etc.; p. ext. postav sau stofă țesută din lână amestecată cu păr de capră angora (sau cu fire de mătase). [Pr.: -ha-ir] – Din fr. mohair. (sursa: DEX ’98)

MOHAÍR \~uri n. 1) Păr de capră angora. 2) Stofă țesută din lână amestecată cu păr de capră angora. [Sil. -ha-ir] /mohair (sursa : NODEX)

MOHAÍR s.n. Păr de capră angora, din care se fac stofe, covoare etc. ** (P. ext.) Stofă țesută din lână amestecată cu păr de capră angora. [Pron. -ha-ir. / < engl., fr., it. mohair < cuv. arab]. (sursa: Neologisme)

MOHAIR

MOHAÍR \~uri n. 1) Păr de capră angora. 2) Stofă țesută din lână amestecată cu păr de capră angora. [Sil. -ha-ir] /mohair (sursa : NODEX)

R

RAFIE

RÁFIE, rafii, s.f. Numele mai multor specii de plante din familia palmierilor, cu tulpina scurtă și groasă, ale căror frunze au nervuri foarte rezistente (Raphia); plantă din aceste specii. ** P. restr. Fibre obținute din nervurile și din teaca frunzelor acestor plante (sau din coajă de tei), folosite în horticultură, în viticultură și la confecționarea unor obiecte împletite. – Din fr. raphia. (sursa: DEX ’98)

RÁFI//E \~i f. 1) Specie de palmieri cu tulpina scurtă și cu frunze mari. 2) Fibră obținută din nervurile frunzelor unor astfel de palmieri, care se foloseşte în pomicultură și în viticultură, la confecționarea unor obiecte împletite (coșuri, cutii etc.). [G.-D. rafiei] / raphia (sursa: NODEX)

RÁFIE s.f. Nume dat mai multor plante exotice din grupa palmierilor, ale căror fibre sunt folosite la confecționarea sforilor, a legăturilor etc. ** Fibră obținută din nervurile frunzelor acestor plante. [Gen. -iei. / < fr. raphia, it. rafia, germ. Raphia]. (sursa: Neologisme)

RAFINAT

RAFINÁT adj. 1. v. ales. 2. v. stilat. 3. v. fin. 4. savant 5. v. manierat. (O ~ mânuire a efectelor sonore.) (Sursa: Sinonime )

A SE RAFINÁ mă ~éz intranz. A deveni (mai) fin; a căpăta finețe; a căpăta gusturi alese, fine; a se civiliza; a se cizela; a se stila. /<fr. raffiner, germ. raffinieren (Sursa: NODEX)

RIGID

RIGÍD, -Ă, rigizi, -de, adj. 1. Care nu se deformează sub acțiunea forțelor exterioare. ♦ Care este lipsit de flexibilitate; țeapăn, neflexibil. 2. Fig. (Despre oameni) Care nu îngăduie abateri; dur, sever, neînduplecat, intransigent. ♦ (Despre expresia sau trăsăturile feței) Care trădează neînduplecare, asprime, severitate. – Din fr. rigide. (Sursa: DEX ’98)

RIGÍD ~dă (~zi,~de) 1) (despre corpuri) Care rezistă la deformare; inflexibil; țeapăn; bățos. 2) fig. (despre persoane sau despre manifestările lor) Care refuză compromisurile; neîmpăcat cu abaterile morale; intransigent. Atitudine ~dă. /<fr. rigide (Sursa: NODEX)

RIGÍD adj., adv. 1. adj. v. inflexibil. 2. adj. țeapăn, (fig.) înțepenit. (O îmbinare ~.) 3. adj. v. nemișcat. 4. adj. imobil, înțepenit, static, (livr.) hieratic. (Atitudine ~.) 5. adj. v. țeapăn. 6. adv. v. țeapăn. 7. adj. dogmatic, mecanic, schematic, simplist. (O concepție ~.) 8. adj. (fig.) scorțos, scrobit. (Niște critici ~.) (Sursa: Sinonime)

Rigid ≠ elastic, flexibil, mlădios, suplu (Sursa: Antonime)

ROCHIE

RÓCHIE, rochii, s.f. Îmbrăcăminte femeiască la care bluza și fusta (din același material) formează o singură piesă. [Var.: (reg.) róche s.f.] – Din bg., scr. roklja. (Sursa : DEX ’98)

RÓCHIE s. v. foi, fustă, poală.(Sursa : sinonime)

RÓCHI//E \~i f. Îmbrăcăminte femeiască la care fusta și bluza alcătuiesc o singură piesă. \~ de gală. [G.-D. rochiei; Sil. -chi-e] /roklja (Sursa : NODEX)

RÓCHIE, rochii, s. f. Îmbrăcăminte femeiască la care bluza și fusta (din același material) formează o singură piesă. [Var.: (reg.) róche s. f.] – Din bg., scr. roklja. (Sursa: DEX ’98)

róchie (róchii), s. f. – Îmbrăcăminte femeiască. – Var. roche. Sb. roklja (Cihac, II, 316), din germ. Rock, de unde și roc, s. n. (redingotă, veston). (Sursa: DER)

T

TAFTA

TAFTÁ, taftale, s.f. Țesătură de mătase lucioasă și netedă, care produce, în mișcare, un foșnet caracteristic. [Var.: (înv.) táftă s.f.] – Din tc. tafta. Cf. fr. taf-fetas. (sursa: DEX ’98)

TAFTÁ \~le n. 1) Țesătură de mătase lucioasă care foșnește, folosită la confecționarea obiectelor de îmbrăcăminte. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. [Art. taftaua; G.-D. taftalei] /<turc. tafta, pol. tafta, germ. Taft (sursa: NODEX)

TRICOT

TRICÓT, tricoturi, s.n. Țesătură făcută din fibre textile împletite în ochiuri. ** Obiect de îmbrăcăminte făcut din această țesătură. – Din fr. tricot. (sursa: DEX ’98)

TRICÓT \~uri n. 1) Țesătură elastică tricotată din lână, bumbac sau mătase, folosită pentru confecționarea obiectelor de îmbrăcăminte; jerseu. 2) la pl. Varietăți ale acestei țesături. \~uri ripsate. /tricot (sursa: NODEX)

TRICÓT s.n. Produs textil din fibre împletite în ochiuri. ** Tricou. [< fr. tricot]. (sursa: Neologisme)

TUL

TUL, tuluri, s.n. Țesătură de mătase, de bumbac sau din fire sintetice foarte fină și străvezie, alcătuită din ochiuri rotunde sau poligonale. [Pr.: tül] – Din fr. tulle. (sursa : DEX ’98)

TUL \~uri n. 1) la sing. Țesătură fină, rară și transparentă, cu ochiuri rotunde sau poligonale, din care se confecționează perdele sau cu care se garnisesc unele articole vestimentare femeieşti. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. /tulle (sursa : NODEX)

TUL s.n. Țesătură de mătase sau de bumbac foarte subțire și ușoară. [Pron. tül. / < fr. tulle, cf. Tulle – oraș în Franța]. (sursa: Neologisme)

Ț

ȚESĂTURĂ

ȚESĂTÚRĂ, țesături, s.f. 1. Produs textil obținut la războaiele de țesut prin încrucișarea în unghi drept a unor fire de urzeală și de bătătură; pânză, stofă sau alt obiect țesut din fire textile. ** Reparație făcută la un obiect de îmbrăcăminte printr-o cusătură specială. 2. Felul în care este țesută o pânză, o stofă etc. 3. Fig. Structură, fel de compoziție al unei opere, al unui lucru etc.; urzeală. ** Împletire, întretăiere de lucruri de același fel. ** Intrigă, uneltire. – Țese + suf. -ătură. (sursa : DEX ’98)

ȚESĂTÚRĂ s. 1. textilă. (\~ de in.) 2. material, (înv. și reg.) materie, (reg.) pănură. (\~ pentru o rochie.) 3. textură, urzeală. (O stofă cu \~ deasă.); s. v. acțiune, intrigă, mașinație, țesătorie, țesut, uneltire. (sursa : Sinonime)

ȚESĂTÚR//Ă \~i f. 1) Produs textil obținut prin țesere. \~ de in. 2) Modul în care este țesut un astfel de produs. \~ plușată. 3) Pânză folosită la confecționarea îmbrăcămintei. \~ pentru o rochie. 4) Cusătură specială făcută pentru a astupa o gaură la un obiect de îmbrăcăminte. 5) fig. Mod de aranjare a elementelor unei opere (literare); urzeală; compoziție; structură. \~-a romanului. 6) fig. Îmbinare de lucruri sau de fapte legate între ele. [G.-D. țesăturii] /a țese + suf. \~ătură (sursa : NODEX)

U

UNICAT

UNICÁT, unicate, s.n. Exemplar unic dintr-un document, dintr-o publicație, dintr-un obiect. – Din germ. Unikat. (sursa : DEX ’98)

UNICÁT \~e n. Obiect sau document într-un singur exemplar. /Unikat (sursa : NODEX)

UNICÁT s.n. Unicul exemplar (al unui act, al unui obiect etc.). * Unicat artistic = calitate a unei opere de artă de a fi unică, inimitabilă și irepetabilă. ** Primul exemplar dintr-un act. [< germ. Unikat]. (sursa: Neologisme)

V

VOAL

VOAL, voaluri, s. n. 1. Țesătură fină (transparentă) de mătase, bumbac sau fibre sintetice, folosită pentru perdele sau pentru confecționarea unor obiecte vestimentare femeiești; bucată de țesătură fină, rară, cu care femeile își acoperă capul sau fața; văl. 2. Înnegrire a unui material fotografic fotosensibil, datorită unui defect de fabricație sau developării prelungite, luminii difuze care îl impresionează accidental etc. – Din fr. voile. (Sursa: DEX ’98)

VOÁL ~uri n. 1) Țesătură foarte fină și transparentă din bumbac, mătase sau fibre sintetice, folosită la confecționarea obiectelor vestimentare femeiești. 2) la pl. Varietăți ale acestei țesături. 3) Bucată din această țesătură folosită de femei pentru a-și acoperi fața sau capul; văl. 4) Pată neagră pe un material fotografic, apărută în urma unui defect de fabricație sau de utilizare. [Monosilabic] /<fr. voile (Sursa: NODEX)

VOÁL s. văl, (reg.) hobot, procov, sovon, tulbent, zaimf, (prin Transilv. și Bucov.) balț, (Transilv.) șlaier. (~ de mireasă.) (Sursa: Sinonime)

VOPSIRE

VOPSÍRE s. 1. colorare, colorat, vopsit, (pop.) boială, boire, boit, (Bucov.) fărbuire. (~ a unui material textil.) 2. v. fardare. (Sursa: Sinonime)

VOPSÍ, vopsesc, vb. IV. I. Tranz. A colora un obiect, acoperindu-i suprafața cu pensula sau prin stropire cu un strat de vopsea ori muindu-l într-o soluție colorată și lăsându-l să se îmbibe; a colora un lichid punând într-însul o substanță colorată o substanță colorată; a boi. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) stropi; a (se) păta; a (se) mânji; 3. Refl. A se farda; a se machia, a se sulimeni. [Var.: (pop.) văpsí vb. IV] – Din bg. vapsam. (Sursa: DEX ’98)

A VOPSÍ ~ésc tranz. 1) (obiecte) A acoperi cu un strat subțire de vopsea. 2) A introduce într-o soluție colorantă specială pentru a da culoare; a colora. /<sl. vapisati (Sursa: NODEX)

VOPSÍ vb. 1. a colora, (pop.) a boi, (Bucov.) a fărbui. (A ~ în galben un material textil.) 2. a da. (A ~ grilajul cu verde.) 3. v. farda. 4. v. zugrăvi (Sursa: Sinonime)

B

BANDĂ

BÁNDĂ^2, benzi, s.f. 1. Fâșie de stofă, hârtie, de piele etc. cu care se înfășoară, se leagă sau se întărește ceva; bantă. ** Fâșie cu care se împodobește, de obicei pe margini, un articol de îmbrăcăminte. 2. (în sintagmele) Bandă de magnetofon= fâșie magnetizată pe care se imprimă și de pe care se pot reproduce sunete cu ajutorul magnetofonului. Bandă rulantă(sau de transport, continuă)= fâșie lată de piele, de cauciuc, de plăci metalice etc., pe care se transportă automat materiale sau piese fabricate sau în curs de fabricație; conveier. Lucru pe (sau la) bandă (rulantă) = sistem de lucru constând din operații executate succesiv de un șir de lucrători asupra unui obiect aflat pe o banda rulantă care trece prin fața fiecăruia dintre ei. Bandă de imagini= peliculă cinematografică. Bandă de circulație= fâșie lungă delimitată din partea carosabilă a unui drum, pe care pot circula în același sens numai un șir de vehicule. Bandă de rulment= partea de cauciuc din anvelopa unei roți de autovehicul care vine în contact cu pământul. 3. Margine elastică a mesei de biliard.** Margine a terenului de popice. 4. Șină care leagă cele două țevi ale unei arme de vânătoare. 5. Grup de frecvențe vecine sau apropiate ale unei radiații electromagnetice sau sonore. 6. (în sintagmele) Bandă etalon = bandă magnetică cu înregistrări speciale pentru reglarea sau verificarea parametrilor unui magnetofon sau magnetoscop. Bandă de frecvențe = a) interval de frecvență în care un aparat electronic își menține caracteristicile specificate; b) ansamblu de frecvențe radioelectrice atribuite diferitelor servicii de radiocomunicații prin reglementări naționale și internaționale. Bandă X = bandă de frecvențe cuprinse în domeniul microundelor. – Din fr. bande. (sursa: DEX ’98)

BÁNDĂ s. 1. bantă, fâșie, ștraif. (O \~ la mânecile cămășii.) 2. v. panglică. 3. (TEHN.) bandă rulantă = conveier. 4. v. peliculă. 5. (înv.) mandanea. (\~ la masa de biliard.) (sursa: Sinonime)

BÁNDĂ^2 benzi f. 1) Fâșie (lungă și îngustă) din diferite materiale, cu care se înfășoară, se leagă sau se împodobește ceva; ștraif. * \~ izolatoare fâșie îngustă de material, acoperită pe una din fețe cu un strat de cauciuc lipicios, folosită la izolarea legăturilor electrice. \~ magnetică fâșie magnetizată, îngustă și lungă, destinată înregistrării magnetice a semnalelor electrice. \~ de magnetofon fâșie de material plastic, acoperită cu un strat de material magnetic, care se foloseşte la înregistrarea și reproducerea sunetelor cu ajutorul magnetofonului. \~ rulantă fâșie mobilă, acționată mecanic, care serveşte la transportarea materialelor sau fabricatelor într-o întreprindere producătoare. 2) Parte îngustă și lungă din componența a ceva. * \~ de circulație fâșie dintr-o șosea, rezervată circulației vehiculelor în același sens. [G.-D. benzii] /bande (sursa: NODEX)

BÁNDĂ^2 s.f. 1. Fâșie îngustă și lungă de stofă, de hârtie, de metal etc. cu care se leagă, se protejează, se înfășoară ceva. ** Parte lungă și îngustă a unei suprafețe. ** (Anat.) Fâșie de țesut care uneşte două organe. * Bandă de magnetofon = fâșie îngustă de material flexibil, acoperită cu un strat fin de substanță feromagnetică și care serveşte la înregistrarea și la reproducerea sunetelor cu magnetofonul; Bandă rulantă (sau de transport) = fâșie lungă, continuă, de cauciuc, de piele etc. care serveşte la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; Bandă sonoră = peliculă cinematografică pe care este înregistrat sunetul ; Bandă de circulație = subdiviziune longitudinală a părții carosabile a unei șosele, delimitată sau nu prin marcaje rutiere, cu o lățime corespunzătoare pentru circulația cu ușurință a unui șir de vehicule. ** (Filat.) Ansamblu de mai multe mărci, decupat dintr-o coală pe orizontală sau pe verticală și păstrat astfel într-o colecție ; ștraif. 2. Marginea elastică de la masa de biliard. 3. (Herald.) Figură diagonală care reuneşte unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos. * În bandă = (despre figuri) așezat în diagonala scutului. 4. Grup de frecvențe învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiații sonore sau electromagnetice. 5. Înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vântului sau când încărcătura este greșit repartizată. [Pl. benzi, var. bantă s.f. / < fr. bande, cf. germ. Band]. (sursa: Neologisme)

BARETĂ

BARÉTĂ^1, barete s.f. 1. Bentiță îngustă de piele cu care se încheie un pantof. 2. Bucată îngustă de metal fixată transversal pe un obiect tot de metal (tabacheră, decorație etc.). 3. Panglică de decorație; semn distinctiv al unei decorații care reproduce desenul panglicii și se poartă în locul decorației. – Din fr. barrette. (Sursa : DEX ’98)

BARÉTĂ^2, barete, s.f. (Rar) Bonetă de postav sau de catifea, în trei sau patru colțuri, purtată de preoții catolici și, în trecut, de unii soldați din Occident. – Din fr. barrette. (Sursa : DEX ’98)

BARÉT//Ă^1 \~e f. 1) Curelușă îngustă (de piele, de pânză etc.) cu care se încheie un pantof. 2) Ornament de metal, în formă de lamelă îngustă, fixată transversal pe un obiect (medalie, tabacheră etc.). 3) Semn distinctiv al unei decorații, care se poartă în locul acesteia. /barette, it. Baretta // BARÉT//Ă^2 \~e f. Pălărie purtată de cardinali. /barette (Sursa : NODEX)

BIJUTERIE

BIJUTERÍE, bijuterii, s.f. Obiect de podoabă făcut din metal nobil (și pietre prețioase); giuvaer. ** Magazin specializat în confecționarea și vânzarea giuvaerurilor. – Din fr. bijouterie. (sursa : DEX ’98)

BIJUTERÍE s. giuvaier, odor, podoabă, (înv. și pop.) giuvaierica, (pop.) sculă, (înv.) left, (turcism înv.) tefaric. (Inele de aur și alte \~ii.) (sursa : Sinonime)

BIJUTERÍ//E \~i f. 1) Obiect confecționat din metal nobil sau din piatră scumpă folosit ca podoabă; giuvaier. 2) la pl. Magazin în care se vând (și se confecționează) asemenea obiecte. 3) fig. Lucrare de proporții și forme relativ mici care se impune prin eleganță și prin minuțiozitatea detaliilor. [Art. bijuteria; G.-D. bijuteriei; Sil. -ri-e] /bijouterie (sursa : NODEX)

BIJUTERÍE s.f. 1. Obiect de podoabă; giuvaer. ** (Fig.) Lucru elegant și de mare preț. 2. Magazin, atelier, fabrică de bijuterii, de giuvaericale etc. [Gen. -iei. / < fr. bijouterie]. (sursa : Neologisme)

BORDURĂ

BORDÚRĂ, borduri, s.f. Fâșie, panglică sau cusătură la marginea unui obiect textil. 2. Zonă care înconjură marginea unui obiect, cu o structură diferită de a acestuia; spec. zonă de la marginea dinspre partea carosabilă a trotuarului. Bordura de flori a unei peluze. – Din fr. bordure. (sursa: DEX ’98)

BORDÚRĂ s. 1. margine. (\~a trotuarului.) 2. v. che-nar. 3. v. chenar. (sursa: Sinonime)

BORDÚR//Ă \~i f. 1) Margine (a unui obiect), făcută din alt material pentru protejare sau pentru înfrumusețare. 2) Bandă îngustă din blocuri de piatră, care mărginește trotuarele. [G.-D. bordurii] /bordure (sursa: NODEX)

BORDÚRĂ s.f. 1. Fâșie aplicată (ca podoabă) pe marginea unui lucru; chenar. ** Margine a unui obiect făcută dintr-un material mai rezistent; întăritură. 2. Margine a trotuarului către partea carosabilă a unei străzi. [< fr. bordure]. (sursa: Neologisme)

BRETEA

BRETEÁ \~éle f. 1) Fiecare dintre cele două bande înguste de material textil, aplicate la unele obiecte de îmbrăcăminte pentru a le susține pe umeri. 2) la pl. Piesă vestimentară, în special bărbătească, constând din două fâșii înguste (de elastic sau de piele) fixate la pantaloni și petrecute peste umeri pentru a-i susține. [Art. breteaua; G.-D. bretelei; Sil. -tea] /bretelles (sursa: NODEX)

BRETEÁ, bretele, s.f. 1. (La pl.) Obiect de îmbrăcăminte bărbătească confecționat din două fâșii de elastic, pânză, piele etc. care se trec peste umeri, prinzându-se în fată și în spate de pantaloni pentru a-i susține. 2. Fâșie de pânză, mătase, panglică etc. cu care sunt prevăzute unele obiecte de îmbrăcăminte spre a le susține pe umeri. – Refăcut din pl. bretele (< fr. bretelles). (sursa: DEX ’98)

BRIDĂ

BRÍDĂ, bride, s.f. 1. Gaică prin care se petrece cordonul sau cu care se încheie o copcă. 2. Piesă metalică în formă de “U”, care face legătura între arcuri și osii. ** Piesă metalică în forma unei coroane circulare, care se aplică pe tuburi, la îmbinarea lor; marginea răsfrântă a capetelor tuburilor, servind la îmbinarea acestora. 3. (Med.) Aderență (1). – Din fr. bride. (Sursa : DEX ’98)

BRÍDĂ s. 1. (TEHN.) flanșă. (\~ pentru solidarizarea unor piese.) 2. v. aderență. (Sursa : Sinonime)

BRÍD//Ă \~e f. 1) Bentiță (din stofă sau din ață) prin care se trece cordonul sau cingătoarea. 2) tehn. Piesă metalică de formă circulară, folosită pentru solidarizarea unor piese. /bride (Sursa : NODEX)

BRÍDĂ s. f. 1. gaică de stofă, de ață etc. prin care se trece cordonul. 2. piesă metalică care leagă arcurile de osii. 3. legătură din (sârmă de) oțel pentru solidarizarea unor piese asamblate. * coroană metalică la îmbinarea tuburilor. 4. mănunchi de fibre conjunctive, format în organism ca urmare a unui proces inflamator; aderență. (< fr. bride) (Sursa : neoficial)

BRODERIE

BRODERÍE, broderii, s.f. Cusătură în relief (reprezentând flori sau alte ornamente), executată pe un material textil. ** P. gener. Ornamentație fină. ** Notă muzicală de ornament folosită într-o compoziție (depărtată de nota muzicală de bază cu un ton sau cu un semiton). – Din fr. broderie. (Sursa : DEX ’98)

BRODERÍE s. (Transilv.) chindiseală, chindisitură, (prin Ban. și Transilv.) șlingherai. (Sursa : Sinonime)

BRODERÍ//E \~i f. 1) Cusătură decorativă, efectuată în relief pe o țesătură, cu fire din același material sau cu fire speciale. 2) Țesătură împodobită cu motive decorative brodate. 3) Arta de a broda. [Art. broderia; G.-D. broderiei; Sil. -ri-e] /broderie (Sursa : NODEX)

BRODERÍE s.f. 1. Artă a decorării unei țesături cu motive ornamentale cusute în relief cu fire din diferite materiale; compoziția ornamentală însăși. ** Cusătură făcută la gherghef. 2. (Fig.) Înfloritură, dezvoltare (la o povestire, la o bucată muzicală etc.) [Gen. -iei. / < fr. broderie]. (Sursa : Neologisme)

BUMBAC

BUMBÁC, (1) s.m., (2, 3) s.n. 1. S.m. Plantă textilă din familia malvaceelor, de origine tropicală și subtropicală, cu flori gălbui sau roșietice și cu fructele capsule, care conțin numeroase semințe acoperite cu peri pufoși (Gossypium). 2. S.n. Fibră textilă obținută, prin egrenare, de pe semințele bumbacului (1). ** (Pop.) Vată. * Expr. A avea bumbac în urechi = a nu auzi bine. ** Fir răsucit de bumbac (2), întrebuințat la țesut sau la cusut. ** Țesătură din fire de bumbac (2). * Bumbac mercerizat = fir sau țesătură de bumbac (2) tratat cu diverse soluții spre a căpăta luciu. 3. S.n. (În sintagma) Bumbac colodiu = substanță explozivă pe bază de nitroceluloză. – Cf. scr. %bumbak%, bg. %bubak%, lat. med. %bombacium%. (sursa: DEX ’98)

BUMBÁC s. (rar) coton, (Ban. și Transilv.) pămucă. (Bluză de \~.) // BUMBÁC s. v. vată. (sursa: Sinonime)

BUMBÁC m. 1) Plantă industrială din regiunile calde, cu flori mari galbene și cu fructe în formă de capsulă. 2) Puf extras din fructele acestei plante; vată. * A avea \~ în urechi a fi (sau a se preface) surd. 3) Fibră textilă, obținută din puful de pe semințele acestei plante, întrebuințată în industria textilă; ață. Urzeală de \~. * \~ mercerizat bumbac care a fost tratat cu o soluție de sodă caustică pentru a-i da luciu și a-i mări rezistența. 4) Țesătură din aceste fibre, folosită pentru confecționarea hainelor, lenjeriei etc. /bumbak, bulg. Bubak (sursa: NODEX)

Bumbác (-curi), s.n. 1. Plantă exotică aclimatizată în România (prima filatură în București, în 1805; primele culturi în Ilfov, în 1863). – 2. Fibră de bumbac. – 3. Vată. – Mr., megl. bumbac, istr. bubm?c. Din lat. tîrzie bombax sau *bombacum (Pușcariu 236; REW 1202; DAR). Este cuvînt comun majorității limbilor europene; prin urmare, este greu de stabilit proveniența sa în rom. Diez, II, 8, îl derivă din lat. bombyx, al cărui rezultat ar fi fost diferit. *Bombacum (rezultat al unei contaminări a lui bambax cu ?) este un etimon posibil (DAR, Byhan, Jb., VI, 201), cf. bombacium it. bombagio, bambagio. Cihac, II, 33, crede că este de origine sl. (sb. bùmbak, bòmbak, bg. pam(b)uk, cf. alb. pumbak, pambuk, mag. pamuk). Totuși, der. este dificilă în acest sens, datorită accentului în sb.; astfel încît Candrea, Elementele, 407, consideră că, dimpotrivă, sb. provine din rom. Roesler 500 și Șeineanu, II, 63, îl derivă din tc. pam(b)uk, de unde provin bg., alb. și mag.; persistă însă aceleași dificultăți fonetice. Rom. nu coincide cu nici una din formele menționate aici, ci pare a fi rezultatul unui amestec al temei romanice (bomb-) cu terminația turco-slavă (ak), fără a se putea determina mai îndeaproape elementele contaminării. Der. bumbăcar, s.m. (bumbac, plantă; lucrător care se ocupă cu torsul firelor de bumbac; negustor de țesături de bumbac); bumbăcăriță, s.f. (plantă ciperacee, Eriophorum angustifolium sau E. Latifolium); bumbăcel, s.n. (fir de bumbac); bumbăci, vb. (a umple cu bumbac; în Arg., a bate, a pedepsi sau a fura, a șterpeli); bumbăcos, adj. (moale, gingaș, elastic). (sursa: Etimologic)

BUTONIERĂ

BUTONIÉRĂ, butoniere, s.f. Tăietură mică într-o stofă, într-o pânză etc., ale cărei margini sunt bine întărite (și în care se încheie un nasture); p. ext. parte a reverului unde se înfige o floare, o insignă etc. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. boutonnière. (Sursa : DEX ’98)

BUTONIÉRĂ s. cheotoare, (rar) încheietoare, (prin Transilv.) babă. (\~ la o haină.) (Sursa : Sinonime)

BUTONIÉR//Ă \~e f. 1) Tăietură mică, făcută într-un obiect de îmbrăcăminte sau de lenjerie, cu marginile întărite, prin care se trece un nasture sau un buton. 2) Parte a reverului unei haine, unde se înfige o floare sau un mic obiect de podoabă. [G.-D. butonierei; Sil. -ni-e-] /boutonniere (Sursa : NODEX)

BUTONIÉRĂ s.f. 1. Deschizătură mică, tivită pe margine, la haine sau rufe, în care se încheie un nasture; mică tăietură în reverul unei haine bărbătești; (p. ext.) parte a reverului unei haine unde se pune o floare, o insignă etc. 2. (Geol.) Depresiune excavată în zona centrală a unui dom (2), mărginită de cueste situate față în față și închisă la un capăt în formă de potcoavă. [Pron. -ni-e-. / < fr. boutonnière]. (Sursa : Neologisme)

D

DANTELĂ

DANTÉLĂ, dantele, s.f. Împletitură fină și ușoară cu găurele, reprezentând modele variate, executată (manual sau mecanic) din fire subțiri de ață, de mătase sau de fibre sintetice și folosită ca garnitură la lenjerie, rochii, perdele etc.; horbotă. – Din fr. dentelle. (Sursa : DEX ’98)

DANTÉLĂ s. (reg.) bagatelă, cârligei (pl.), horbotă, spițură, (Transilv.) cipcă, șpiț, (prin Ban. și Transilv.) șlingherai, (înv.) rețea. (Rochie cu \~.) (Sursa : Sinonime)

DANTÉL//Ă \~e f. 1) Împletitură sau țesă-tură subțire cu desene ajurate, folosită pentru garnisirea obiectelor de îmbrăcăminte, mai ales femeiască; horbotă. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături sau împletituri. /dentelle

(Sursa : NODEX)

DANTÉLĂ s.f. Împletitură fină lucrată din fire de bumbac, de mătase etc., servind la ornamentarea rufăriei, a obiectelor de îmbrăcăminte etc. [< fr. dentelle].(Sursa : Neologisme)

dantélă (-le), s.f. – Horbotă. Fr. dantelle, cf. ngr. Se folosește și pl. colectiv danteluri. – Der. dantela, vb., din fr. danteller; dantelură, s.f., din fr. dentelure; dantelar, s.m. (persoană care face dantele); îndantelat, adj. (plin de dantele). (Sursa : Etimologic)

DECOLTEU

DECOLTÉU, decolteuri, s. n. Partea răscroită în jurul gâtului, la o rochie, la o bluză etc. ♦ Parte a gâtului și a umerilor la femei care rămâne descoperită prin decolteu. – Din fr. décolleté.

Sursa: DEX ’09 (2009)

E

ELASTIC

ELÁSTIC, -Ă, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-și modifica forma și dimensiunile sub acțiunea unei forțe exterioare și de a reveni de la sine la forma și dimensiunile inițiale după încetarea acțiunii forțelor exterioare care l-au deformat. 2. (Despre ființe, mișcări ale lor etc.) Mlădios, suplu; fig. (despre oameni) care se poate adapta ușor împrejurărilor. II. S. n. Țesătură, șnur, șiret etc. executate din fire de cauciuc îmbrăcate în fire textile și folosite la confecționarea unor obiecte de îmbrăcăminte; gumă, gumilastic. – Din fr. élastique. (Sursa: DEX ’98)

ELÁSTIC 1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care poate fi ușor deformat sub acțiunea unor forțe exterioare; cu proprietatea de a se curba ușor; mlădios; flexibil. 2) fig. (despre ființe și despre manifestările lor) Care vădește grație și eleganță; mlădios; suplu. 3) fig. (despre persoane) Care se adaptează ușor la situație; maleabil. /<fr. élastique, lat. elasticus // ELÁSTIC 2 n. Țesătură suplă, conținând fire de cauciuc, folosită la confecționarea diferitelor obiecte vestimentare. /<fr. élastique, lat. elasticus (Sursa: NODEX)

ELÁSTIC, -Ă adj. Care are proprietatea de a-și reveni la forma inițială după ce a fost momentan deformat; care are elasticitate. ♦ (Despre ființe) Mlădios, suplu; (fig.; despre oameni) care se adaptează ușor la orice situație. // s.n. Produs textil conținând fire de cauciuc, din care se fac bretele, jartiere etc. [< fr. élastique, it. elastico, cf. gr. elastes – care se întinde]. (Sursa: DN)

ELÁSTIC adj., s. 1. adj. v. flexibil. 2. s. gumilastic, (pop.) gumă, (Olt.) comilastru. (~ pus la șosete.) (Sursa: Sinonime)

Elastic ≠ neflexibil, ineflexibil, neelastic, rigid (Sursa: Antonime)

EXCLUZIV

EXCLUZÍV, -Ă adj. v. exclusiv. (Sursa: DN)

excluzív, -ă adj. (mlat. exclusivus). Incompatibil cu alt-ceva: un drept excluziv al altuĭa. Care, pin [!] privilegiŭ, e al uneĭ persoane orĭ societățĭ: e o proprietate excluzivă a sa. Care nu admite ceĭa ce e opus ideilor sau gustuluĭ lui: om excluziv. Adv. Numaĭ și numaĭ: a te interesa excluziv de un lucru. Pînă la Septembre excluziv, pînă la sfărșitu luĭ Aŭgust. (Sursa: Scriban)

I

IMPRIMAT

IMPRIMÁT, -Ă, imprimați, -te, adj., s.n. 1. Adj. Care este tipărit. ** (Despre țesături) Pe care sunt aplicate, fixate desene colorate. 2. S.n. Formular-tip folosit în întreprinderi și în instituții pentru întocmirea de acte oficiale; publicație cu caracter administrativ (adresă, registru etc.) folosită în întreprinderi și instituții. 3. S.n. (La pl.) Publicații tipărite; tipărituri. – V. imprima. Cf. fr. Imprimé (sursa : DEX ’98)

IMPRIMÁ//T^1 \~tă (\~ți, \~te) (despre produse textile) Care are imprimate desene, figuri (colorate). /v. a imprima (sursa : NODEX)

Î

ÎNCĂLȚĂMINTE

ÎNCĂLȚĂMÍNTE s.f. sg. Nume generic pentru ghete, pantofi, cizme, bocanci, papuci etc. – Lat. calciamentum (după încălța). (Sursa : DEX ’98)

ÎNCĂLȚĂMÍNTE s. (înv. și reg.) încălțări (pl.), (reg.) încălței (pl.), (înv.) călțun, zgarbură. (\~ de damă.) (Sursa : Sinonime)

ÎNCĂLȚĂMÍNTE f. (nume generic) Totalitate de obiecte confecționate special pentru acoperirea și protejarea picioarelor. \~ de vară. de sport. \~ de damă. [G.-D. încălțămintei] /în + înv. călțăminte (Sursa : NODEX)

ÎMBRĂCĂMINTE

ÎMBRĂCĂMÍNTE s.f. 1. Totalitatea obiectelor care îmbracă corpul omenesc (exceptând încălțămintea); veșminte, haine, straie. 2. Hârtie, material plastic etc. cu care sunt învelite copertele unui caiet, ale unei cărți etc. 3. Strat de material cu care se acoperă o piesă sau o construcție pentru a o izola, pentru a o proteja etc. [Gen.: îmbrăcămintei] – Îmbrăca + suf. -ăminte. (sursa : DEX ’98)

ÎMBRĂCĂMÍNTE s. 1. v. haină. 2. v. port. 3. v. vesti-mentaţie. 4. v. ținută. 5. v. garderobă. 6. înveliș, învelitoare. (\~ la o carte, la un caiet.) (sursa : Sinonime)

ÎMBRĂCĂMÍN//TE \~ți f. 1) (nume generic) Totalitate de piese vestimentare care acoperă corpul omului; veșminte; vestimentație. \~ de vară. \~ de protecție. 2) Strat de materiale aplicate pe suprafața unui obiect pentru a-l proteja. \~ rutieră. [G.-D. îmbrăcămintei] / a îmbrăca + suf. \~ăminte (sursa : NODEX)

îmbrăcămínte s. f., g.-d. art. îmbrăcămíntei/îmbrăcămínții; (straturi de material) pl. îmbrăcămínți (sursa : DOOM 2)

L

LÂNĂ

LÂNĂ, (3) lânuri, s. f. 1. Părul lung și moale care acoperă corpul unor animale, mai ales al oilor, și care se prelucrează pentru obținerea de fibre. ♦ Cantitate de lână (1) scoasă la o tunsoare de pe o oaie. 2. (În sens larg) Fibră naturală de origine animală, cu proprietăți textile, folosită la fabricarea și confecționarea țesăturilor, a tricotajelor și a pâslelor. ◊ Loc. adj. Lână în lână = a) (despre țesături) care are urzeala și bătătura din lână; b) fig. de calitate superioară; veritabil, autentic. ♦ Lână artificială = fibră textilă obținută din cazeină, având aspectul și unele proprietăți asemănătoare cu lâna (2). Lână regenerată = fibră provenită din zdrențe de stofe și tricoturi, din rebuturi și deșeuri de fabricație, prin a căror destrămare și cardare, în amestec cu lâna obișnuită, se obțin țesături și pâsle. 3. (La pl.) Varietăți de lână (2); obiecte de lână. 4. (În sintagma) Lână de lemn = produs constituit din fâșii subțiri de lemn uscat, tăiat în mașini speciale, folosit la fabricarea plăcilor ușoare de construcție, ca material izolant, în tapițerie, pentru ambalaje etc. – Lat. lana.

Sursa: DEX ’09 (2009)

LÂNA DE AUR (în mitologia greacă), lâna berbecului înaripat pe care au zburat Frixos și sora sa, Hele, pe deasupra Helespontului. Ajuns în Colhida (S Caucazului), Frixos sacrifică berbecul și dăruiește L. de a. regelui Aietes, atârnând-o de un stejar sacru. Dobândirea L. de a. a constituit apoi țelul expediției argonauților.

Sursa: DE (1993-2009)

LÂNA DE AUR, ordin cavaleresc înființat în 1429, la Bruge, de către Filip cel Bun, duce de Burgundia, în onoarea iubitei sale Marie de Crumbrugge, care avea un păr auriu-roșcat. Alcătuit inițial din 24 de cavaleri, și-a mărit numărul la 50, mare maestru fiind ducele de Burgundia. În 1477, când Burgundia a intrat în stăpânirea Habsburgilor, împăratul a devenit mare maestru.

Sursa: DE (1993-2009)

LEMN (material)

LEMN, (2, 3) lemne s.n. 1. Țesut conducător al unor plante superioare, alcătuit din trahee, parenchim și fibre cu lignină, folosit ca material de construcție, drept combustibil etc. * Expr. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simți nimic, a fi insensibil. A se face de lemn = a înțepeni; a deveni dur. A rămâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emoții etc.). A îngheța lemn = a înțepeni de frig, a îngheța tun. 2. Tulpina și ramurile unui arbore (sau arbust) tăiat, servind pentru construcții, drept combustibil etc.; bucată ruptă sau tăiată din trunchiul sau din ramurile unui arbore (sau unui arbust). * Expr. Doarme de poţi să tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme greu. E ger de crapă lemnele, se spune când e foarte frig. 3. (Înv. și pop.) Copac, arbust. * Compuse: lemn-câinesc = arbust cu frunze mici și groase, cu flori albe și fructe negre, cultivat prin grădini, ca gard viu (Ligustrum vulgare); lemn dulce = plantă erbacee cu flori mici, liliachii; plutitoare-dulce (Glyicyrrhiza echinata); lemnul-domnului = subarbust din familia compozeelor, cu flori galbene și cu miros de lămâie; lemnuș (Artemisia abrotanum). – Lat. lignum. (sursa: DEX ’98)

LENJERIE

LENJERÍE s. f. Rufărie de corp și de pat. [Var.: lingeríe s. f.] – Din fr. lingerie.

Sursa: DEX ’09 (2009)

LUX

LUX, (rar) luxuri, s. n. Nivel de viață excesiv de costisitor. ♦ Fast, eleganță, somptuozitate, splendoare. ◊ Loc. adj. De lux = a) extrem de confortabil; care nu reprezintă un lucru de primă necesitate; elegant, somptuos; b) de calitate superioară, de prim rang; select; c) care are articole de calitate superioară și de rafinament. Magazin de lux. ◊ Expr. A face lux = a duce o existență fastuoasă, foarte costisitoare; spec. a se îmbrăca extrem de elegant și de costisitor. – Din fr. luxe, lat. luxus.

Sursa: DEX ’98 (1998)

N

NASTURE

NÁSTURE, nasturi, s.m. 1. Obiect de metal, sidef, os, lemn, material plastic etc., de diferite forme, care serveşte la încheiatul hainelor, al pernelor etc. sau ca ornament la o haină; bumb. 2. (Reg.) Tabletă, comprimat, pastilă (conținând o substanță medicamentoasă). – Et. nec. (sursa: DEX ’98)

NÁSTURE s. (pop.) bumb. (Un \~ la haină.) (sursa : Sinonime)

NÁSTUR//E \~i m. Piesă mică (de os, sidef, metal, lemn etc.) folosită la încheiatul obiectelor de îmbrăcăminte, fețelor de pernă, de plapumă ori ca ornament. /Orig. nec. (sursa: NODEX)

NEDEFORMABIL

NEDEFORMÁBIL, -Ă, nedeformabili, -e, adj. (Despre corpuri) Care nu se poate deforma; (rar) indeformabil. – Ne- + deformabil. (Sursa : DEX ’98)

O

ORGANZIN

ORGANZÍN, organzine, s.n. Fir de mătase naturală, foarte răsucit, format din două sau din mai multe fire subțiri. – Din fr. organsin. (sursa : DEX ’98)

ORGANZÍN s.n. Fir de mătase naturală obținut prin răsucirea a două sau a mai multe fire și întrebuințat ca urzeală. [Var. organsin s.n. / < fr. organsin]. (sursa: Neologisme)

ORNAMENT

ORNAMÉNT, ornamente, s.n. 1. Detaliu sau obiect adăugat la un ansamblu pentru a-l înfrumuseța; accesoriu, element decorativ folosit în artele plastice, în arhitectură, în tipografie pentru a întregi o compoziție și a-i reliefa semnificația. * Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ** (Rar) Distincție, însemn, decorație. 2. Notă sau grup de note muzicale care se adaugă la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i împodobi linia melodică; semnul muzical corespunzător. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum. (sursa : DEX ’98)

ORNAMÉNT s. 1. v. podoabă. 2. v. înfloritură. (sursa : Sinonime)

ORNAMÉNT \~e n. 1) Element care or-nează ceva; element decorativ; înfloritură. 2) muz. Notă sau grup de note care servesc la ornarea unei melodii fără a-i modifica linia melodică. /ornement, it. ornamento, lat. Ornamentum (sursa : NODEX)

ORNAMÉNT s.n. 1. Element decorativ format din motive sculptate, pictate etc. și aplicate pe obiecte, pe tipărituri, pe manuscrise, pe monumente etc.; podoabă. * De ornament = ornamental. 2. Figură de stil folosită pentru a înfrumuseța o frază, o cuvântare. ** (Muz.) Semn, notă sau grup de note care mărește efectul unei note principale. [Pl. -te, -turi. / < lat. ornamentum, cf. fr. ornement, it. ornamento]. (sursa : Neologisme)

…

ORNAMENTÁȚIE, ornamentații, s.f. Faptul de a împodobi cu ornamente; arta, tehnica ornamentării; totalitatea elementelor care ornamentează ceva; ansamblu ornamental. – Din fr. ornementation. (sursa : DEX ’98)

ORNAMENTÁȚIE s. 1. v. podoabă. 2. v. decorație. (sursa : Sinonime)

ORNAMENTÁȚI//E \~i f. 1) Arta ornamentării. 2) Ansamblu de elemente care servesc pentru a împodobi clădiri, interioare; decor. [G.-D. ornamentației] /ornementation (sursa : NODEX)

ORNAMENTÁȚIE s.f. Ornamentare; totalitatea ornamentelor cu care se împodobește ceva; tehnica ornamentării. [Gen. -iei, var. ornamentațiune s.f. / cf. fr. ornamentation, rus. ornamentațiia]. (sursa : Neologisme)

OS (material)

OS, oase, s.n. 1. Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă. * Os mort = umflătură a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenită dintr-o lovitură, dintr-un efort sau transmisă pe cale ereditară. * Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea. A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele și oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine. A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obține (sau a avea) un avantaj, un profit. ** Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; ființă, făptură. 3. Fig. Neam, familie, viță. * Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = plantă cu miros greu, cu flori trandafirii îngrămădite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum. (sursa: DEX ’98)

P

PAIETĂ

PAIÉTĂ, paiete, s.f. Disc mic și sclipitor de metal, de sticlă, de celofan etc. (cu gaură la mijloc), care se coase sau se lipeşte ca ornament pe haine, pe stofe etc.: fluturaș (2). [Pr.: pa-ie-] – Din fr. paillette. (sursa : DEX ’98)

PAIÉTĂ s. fluturaș, fluture, (reg.) șic. (\~ la o rochie.) (sursa : Sinonime)

PAIÉT//Ă \~e f. mai ales la pl. Placă mică, subțire și lucioasă (de metal, sticlă), aplicată pe haine în scopuri decorative; fluture; șic. /paillette (sursa : NODEX)

PAIÉTĂ s.f. Piesă mică metalică sau de sticlă cu gaură la mijloc, care se coase pe haine, pe stofe etc. pentru a le înfrumuseța. [< fr. paillette]. (sursa: Neologisme)

PANGLICĂ

PÁNGLICĂ, panglici, s.f. 1. Fâșie îngustă de bumbac, de mătase, de catifea etc., folosită mai ales ca podoabă (la îmbrăcămintea feminină). ** Fâșie îngustă de bumbac sau de mătase îmbibată cu tuș, folosită la mașina de scris. 2. Bandă de pânză, de mușama sau de metal divizată în centimetri, care serveşte la măsurarea distanțelor. 3. Obiect flexibil de metal sau de alt material, având grosime și lățime mică în raport cu lungimea; bandă. 4. (Zool.; pop.) Tenie. [Var.: (reg.) pándlică, pámblică s.f.] – Din magh. pántlika. (sursa : DEX ’98)

PÁNGLICĂ s. l. (reg.) primă, (Mold. și Bucov.) cordea, (Ban.) sârmă. (\~ de mătase.) 2. (TEHN.) bandă. (\~ la mașina de scris.) 3. v. tenie. (sursa : Sinonime)

PÁNGLI//CĂ \~ci f. 1) Fâșie îngustă de material textil, folosită de femei ca podoabă (la îmbrăcăminte, în păr etc.); cordea. \~ de mătase. * A scoate \~ca a) a face scamatorii; b) a amăgi. 2) și fig. Orice obiect având formă de fâșie îngustă. \~ pentru mașina de scris. \~ de metal. 3) pop. Vierme cu corpul plat și foarte lung, care parazitează în intestinul subțire al animalelor carnivore și al omului; cordea; tenie. [G.-D. panglicii] /<ung. Pántlika (sursa : NODEX)

PERLĂ

PÉRLĂ, perle, s.f. 1. Piatră semiprețioasă, aproximativ sferică, de culoare argintie, cu luciu sidefiu, produsă de anumite scoici, de unde este extrasă și folosită ca podoabă; mărgăritar; imitație a acestei pietre, folosita ca obiect de podoabă. ** Fig. Persoană cu merite deosebite; lucru de mare valoare ** Fig. (Ir.) Eroare grosolană (și ridicolă). 2. Element decorativ de formă sferică, folosit la decorarea unor muluri arhitecturale. – Din fr. perle, it. perla, germ. Perle. (sursa: DEX ’98)

PÉRLĂ s. 1. mărgăritar, (înv. și pop.) mărgărit. (Un șirag de \~e.) 2. (ASTRON.; art.) gemma (art.), (reg.) casa (art.), cociorva (art.), coliba (art.). (sursa: Sinonime)

PÉRL//Ă \~e f. 1) Formație, de regulă sferică, de culoare argintie, cu luciu de sidef, care se formează în scoicile unor moluște și este utilizată la confecționarea bijuteriilor; mărgăritar. 2) Bijuterie din această formație. 3) Element decorativ de formă sferică întrebuințat la decorarea unor muluri arhitecturale. 4) fig. Persoană cu merite deosebite. 5) fig. Lucru de mare valoare. 6) iron. Eroare grosolană și ridicolă. /perle, it. perla, germ. Perle (sursa: NODEX)

PÉRLĂ s.f. 1. Piatră prețioasă albă și foarte strălucitoare, produsă de anumite scoici în interiorul cochiliei; mărgăritar. ** (Poet.) Dinte foarte alb. 2. Element decorativ de formă sferică folosit la decorarea unor muluri. 3. (Med.) Formație globuloasă. 4. (Fig.) Persoană sau lucru cu calități excepționale. ** (Ironic) Greșeală, prostie rară. 5. (Poligr.) Perl. [< fr. perle, it. perla, germ. Perle]. (sursa: Neologisme)

PASMANTERIE

PASMANTERÍE f. rar 1) Sortiment de pasmanturi; ceaprazărie. 2) Cantitate mare de pasmanturi; ceaprazărie. 3) Magazin (sau raion într-un magazin) de pasmanturi; ceaprazărie. 4) Ramură a industriei care produce pasmanturi; ceaprazărie. /passementerie (sursa : NODEX)

PASMANTERÍE s.f. Ramură a industriei textile, care produce panglici, broderii, fireturi etc.; ceaprăzărie. [< fr. passementerie]. (sursa : Neologisme)

PASMANTERÍE s. v. ceaprăzărie. (sursa : Sinonime)

PODOABĂ

PODOÁBĂ, podoabe, s.f. 1. (Adesea fig.) Obiect care înfrumusețează pe cineva sau ceva; găteală, ornament; p. ext. lucru de preț, de valoare; odor, bijuterie. ** Fig. Însușire, calitate, atribut. ** Fig. Fală, cinste; strălucire. 2. (Pop.) Nume dat unor boli de piele. ** Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe corpul omenesc. – Din sl. podoba. (Sursa : DEX ’98)

PODOÁBĂ s. 1. decor, decorație, ornament, ornamentație, (pop.) împodobire, zurzur. (Obiecte de \~.) 2. găteală, (rar) modă, (pop.) dichis. (Obiecte de \~ feminină.) 3. v. bijuterie. 4. v. înfloritură. (Sursa : Sinonime)

PODOÁB//Ă \~e f. 1) Obiect folosit pentru înfrumusețare; ornament. 2) Obiect din metal prețios incrustat cu pietre scumpe; giuvaier; bijuterie. 3) fig. Persoană sau obiect cu calități deosebite (bune sau rele). Bună \~. [G.-D. podoabei] /podoba (Sursa : NODEX)

S

SATIN

SATÍN s. n. Țesătură deasă de mătase, de bumbac, de fibre sintetice etc., cu una dintre fețe lucioasă, folosită mai ales pentru căptușeli. [Var.: satén s. n.] – Din fr. satin. (Sursa: DEX ’98)

SATÍN ~uri n. 1) Țesătură moale și deasă, cu fața lucioasă, folosită, mai ales, pentru căptușeală la haine. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături. /<fr. satin (Sursa: NODEX)

SATÍN s.n. Țesătură deasă din mătase, bumbac sau din fibre artificiale, lucioasă pe una din fețe. [Pl. -ne, -nuri, var. saten s.n. / < fr. satin, cf. ar. Zaitun < Tsai-tung – oraș în China]. (Sursa: DN)

SATÍN s. n. țesătură deasă din mătase, bumbac sau fibre artificiale, lucioasă pe una din fețe, pentru căptușeli de îmbrăcăminte; atlaz. (< fr. satin) (Sursa: MDN)

satín (satínuri), – Țesătură lucioasă. Fr. satin. – Der. satintur, s. n. (varietate de satin), din fr. satin turc. (Sursa: DER)

SCOICĂ

SCÓICĂ \~ci f. 1) Moluscă cu corpul moale, închis într-o cochilie calcaroasă. * \~-de-râu, \~-de-baltă scoici dulcicole de talie mică, comestibile. \~-de-mărgăritar scoică marină exotică în care se formează perle. 2) Înveliș protector calcaros al acestei moluște; cochilie. 3) fig. Obiect asemănător cu acest înveliș. 4) Căsa calcaroasă a melcului. 5) Acoperiș mic sub formă de streașină construit deasupra intrării într-o clădire; marchiză. 6) Excrescență cornoasă ce apare uneori pe chișița sau pe copita calului. /skolika (sursa: NODEX)

SCÓICĂ, scoici, s.f. 1. Nume dat mai multor specii de moluște care au corpul moale, ocrotit de două valve calcaroase, de obicei cenușii, care formează scheletul extern al animalului. * Scoică de râu = gen de scoici comestibile care trăiesc pe sub malurile adânci ale râurilor (Unio); moluscă din acest gen. Scoică de baltă (sau de lac) = gen de scoici comestibile care trăiesc de obicei în mâlul apelor stătătoare sau cu un curs liniștit (Anodonta); moluscă din acest gen. Scoică de mărgăritar (sau de perle de mare) = scoică din Oceanul Indian și Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ** Cochilie de melc. 3. Acoperiș (de sticlă) în forma unei cochilii de scoică (1) sau în formă de evantai, construit la intrarea într-o clădire. 4. Excrescență osoasă care se formează pe chișița sau pe coroana copitei calului și care face ca animalul să șchiopăteze. 5. (La armele de vânătoare) Adâncitura închizătorului, în care este înșurubat percutorul. – Din sl. skolika. (sursa: DEX ’98)

STICLĂ

STÍCLĂ, (II) sticle, s.f. I. Substanță solidă, amorfă, transparentă, translucidă sau opacă, dură, cu un luciu particular, lipsită de flexibilitate, casantă, rău conducătoare de căldură și de electricitate, formată dintr-un amestec de silicaţi și obținută prin topire. ** Material asemănător cu sticla (I). * Sticlă de cuarț = substanță care are aspectul sticlei (I), obținută prin topirea cuarțului, rezistentă la variațiile de temperatură, la acizi și transparentă la razele ultraviolete, care se foloseşte la fabricarea lămpilor de cuarț. Sticlă optică = material sticlos cu proprietăți speciale în privința indicelui de refracție, de o mare omogenitate în compoziție, folosit la fabricarea lentilelor și a prismelor aparatelor optice. Sticlă vulcanică = rocă necristalizată provenită în urma răcirii bruște a lavei. II. Obiect sau piesă componentă a unui obiect, făcute din sticlă (I). * Sticlă de lampă = glob de sticlă (I) cu gât lung, care protejează flacăra lămpii cu petrol. Sticlă de ochelari = lentilă. ** (La sg.; depr.) Monoclu. ** Spec. Vas înalt (de formă cilindrică), cu gât îngust, făcut din sticlă (I); care serveşte la păstrarea lichidelor; cantitatea de lichid conținută de acest vas. ** Placă subțire de sticlă (I) cu care se închide cadrul ferestrelor, al unor uși, cu care se acoperă tablourile etc.; geam. [Var.: (înv. și reg.) stéclă s.f.] – Din sl. stíklo. (sursa: DEX ’98)

STOFĂ

STÓFĂ, (2) stofe, s. f. 1. Țesătură de lână sau de fibre sintetice, mai groasă decât pânza, folosită pentru confecționarea îmbrăcămintei, pentru tapisarea mobilei etc. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „de”) Predispoziție, aptitudine, talent. ◊ Expr. A avea stofă = a avea calități deosebite (într-un anumit domeniu). 2. Sortiment sau bucată de stofă (1). [Var.: ștófă s. f.] – Din germ. Stoff, it. stoffa.

Sursa: DEX ’09 (2009)

Ș

ȘANTUNG

ȘÁNTUNG s.n. Varietate de țesătură de in sau de mătase (naturală), din fire mai groase și neuniforme, care ies în relief pe suprafața țesăturii. – Din fr. chantoung. (sursa: DEX ’98)

ȘÁNTUNG n. Țesătură de in sau de mă-tase, realizată din fire cu variații de grosime, care ies în relief pe suprafață. /chantoung (sursa : NODEX)

ȘÁNTUNG s.n. Țesătură de mătase naturală. [< fr. chantoung, cf. Șan-Tung – provincie din China]. (sursa : Neologisme)

ȘIRET

ȘIRÉT^1, șireturi, s.n. 1. Bentiță îngustă de bumbac, țesută tubular sau în fâșie, care, petrecută prin butoniere speciale, servește pentru a lega sau a strânge încălțămintea sau diferite obiecte de îmbrăcăminte. ** Fâșie îngustă și groasă de țesătură sau de împletitură, folosită pentru întărirea unor cusături în croitorie sau pentru ornamentarea îmbrăcămintei. 2. Sfoară de bumbac (îmbrăcată în mătase colorată sau în fir) răsucită în două sau în trei și întrebuințată mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; găitan, ceapraz, brandenburg; șnur. – Din tc. șerit. (sursa: DEX ’98)

ȘIRÉT s. 1. (prin Ban.) sârmă. (\~ de ghete.) 2. șnur, (reg.) șinor. (\~ la un obiect de îmbrăcăminte.) // ȘIRÉT s. v. alică, glonț (sursa : Sinonime)

ȘirÉt^1 \~uri n. 1) Șnur cu care se încheie încălțămintea sau unele obiecte vestimentare. 2) Fâșie îngustă de țesătură sau de împletitură cu care se întăresc cusăturile hainelor sau care serveşte ca ornament la unele piese vesti-mentare. 3) Sfoară de bumbac, de mătase, de lână sau de metal, folosită ca ornament pentru unele obiecte (uniforme militare, draperii, tapițerii etc.); ceapraz; șnur; găitan; brandenburg. /<turc. șerit (sursa : NODEX)

ȘNUR

ȘNUR, șnururi, s.n. 1. Sfoară (îmbrăcată în mătase colorată, în fir etc.), de obicei răsucită în două sau în trei, întrebuințată mai ales ca ornament la îmbrăcăminte; șiret^1 (2). 2. Ansamblu de fire electrice (foarte) flexibile, izolate între ele și strânse într-un înveliș protector, folosit pentru racordarea la rețea a lămpilor portative, a fiarelor de călcat, a aparatelor de radio etc. – Din germ. Schnur. (Sursa : DEX ’98)

ȘNUR s. 1. șiret, (reg.) șinor. (\~ la un obiect de îmbrăcăminte.) 2. cordon. (\~ electric.) (Sursa : sinonime)

ȘNUR \~uri n. 1) Sfoară de bumbac, de lână sau de metal, folosită ca ornament la haine sau la mobilier; șiret; găitan; ceapraz. 2) reg. Bentiță îngustă de material textil, țesută tubular sau în fâșie, folosită pentru a încheia și a strânge încălțămintea, unele haine etc.; șiret. 3) Conductor electric flexibil, întrebuințat pentru a racorda diferite aparate la rețeaua de curent. /Schnur (Sursa : NODEX)

Contactați-ne astăzi!