pentru confecții textile
IL TEXTILE EURO reprezintă în România producători de renume mondial din comunitatea europeană în acest domeniu.
Colecțiile de dantele, boderii și tulle, propuse și produse de ei, au compoziții și texturi diverse. Designerii lor creează modele și combinații de culori, elegante, exclusive, originale, eco-friendly.
Colecțiile propuse cuprind o gamă extrem de variată de produse, care acoperă toate exigențele cerute de industria modei. Aceste materiale sunt vibrante, îndrăznețe și pot fi utilizate pentru a adauga personalitate, aer modern și o notă de stil oricarei ținute.
Dantelele și broderiile, împreună cu tulle-urile, propuse de IL TEXTILE EURO sunt sofisticate, moderne, într-o coloristică mereu în tendințele actuale ale modei.
Ne adresăm creatorilor, designeri-lor și producatorilor de articole vestimentare rafinate și trendy, abordate cu noi idei și standarde ale modei contemporane.
Utilizări:
Toate aceste articole (dantelă, broderie, tulle) sunt folosite la foarte multe articole, din mai multe domenii, dar cel mai des întâlnit este în domeniul vestimentației:
- rochii de mireasă, rochii de seară, confecții haute-game, lenjerie de corp;
- accesorii de modă (eșarfe, pălării, mănuși, genți, poșete, curele);
- amenajări de design interior pentru mese festive;
- aranjamente florale.
Imaginile țesăturilor afișate pe această pagină sunt doar o mică parte din numeroasele colecții ale producătorilor pe care îi reprezentăm, dar pot fi mijloc de inspirație pentru urmatoarele dvs. colecții și creații.
Imaginile produselor sunt afișate cu acordul producătorilor.
Dantela este un material textil, mereu de tendință fără a se demoda, sofisticat și foarte delicat, pretabil pentru toate ținutele de ocazie, elegante, cât și pentru articolele de îmbrăcăminte casual, înfrumusețându-le în mod special și pentru a crea un efect „wow”.
Chantilly este cea mai fină și rafinată dantelă, care a fost inventată vreodată, o tehnică pe mașini de tricotat din sec. XVII – XVIII, care nu au putut fi înlocuite, nici până astăzi, de tehnica moderna.
Lyon lace este un articol special, care a fost inventat, așa cum îi spune și numele, în regiunea Lyon din Franța in sec. XVIII. Această tehnică este o combinație între dantelă și broderie, care se tricotează numai cu fire de bumbac. Mașinile au fost conservate și pastrate în stare de funcționare, de un singur producător, care este partenerul nostru, Jean Bracq. Aceste tehnici de dantelă există în mod special, cu tradiția de când s-a inventat dantela, în zona Calais – Caudry, Franța.
Textronic este dantela realizată cu tehnica modernă pe mașini de tricotat electronice, de ultima generație și ultra performante.
Guipure (macramé) este genul de dantelă croșetată pe mașini specializate pentru acest tip de dantelă.
In ultima perioadă inventivitatea specialiștilor în domeniu au adus un plus acestor tipuri de dantele, combinând sau brodând elemente florale și geometrice în relief, sau chiar aplicații manuale de perle, margele și paiete. Astfel dantela a devenit un articol si mai spectaculos, aducând plus-valoare și eleganță vestimentației care are în componentă acest articol minunat, care este dantela.
Broderia are, fără îndoială, un loc special în creațiile de modă, dând un plus de eleganță și lux.
Firele care sunt utilizate pentru a crea broderiile sunt foarte variate: vâscoză, mătase, lurex, lână, etc.
Tendințele actuale au dat broderiei o prioritate importantă, în mod special rochiilor de mireasă și rochiilor pentru evenimente deosebite.
Broderia are o caracteristica unică, deoarece poate fi realizată pe foarte multe baze, ca de exemplu:tul, dantelă, țesătură, piele, etc. și poate fi plată sau în relief, denumită broderie 3D.
IL TEXTILE EURO propune și o broderie specială, brevetată de unul dintre partenerii noștri din Italia, Ricamificio Levi, care a inventat și brevetat, o broderie care imită foarte bine dantela, dar rămâne totuși broderie.
Broderia „anglaise” sau broderia englezească, numită și broderie spartă, pentru ca este o tehnică de broderie care efectiv sparge țesătura și o brodează. La bază a fost o broderie executată exclusiv pe țesătură de bumbac, dar astăzi, ea poate fi realizată pe mai multe tipuri de țesături, chiar țesături fine, cum este voalul de bumbac sau mătasea. Pe broderie se pot aplica elemente suplimentare, cum ar fi tipuri de benzi tip șireturi. Această tehnică poartă numele de Cornely.
Care este diferența între broderie și dantelă?
Factorul cheie care distinge broderia de dantelă este faptul că dantela este un articol tricotat de sine stătător, iar broderia se aplică pe o bază de țesătură sau tulel, cu excepția broderiei moderne care a ajuns la performanță de a arăta ca o dantelă, dar nu poate ajunge la finețea dantelei, având o tehnologie diferită.
Tulle-ul are deasemenea o importanță deosebită în creațiile ținutelor ajutând la forma și punerea în evidență a dantelelor și broderiilor care intra în componenta confecțiilor deosebite. Tulle-ul este un articol important și pentru faptul că, de multe ori, este baza pe care se crează broderiile de multe tipuri, inclusiv cele în relief, gen 3D.
Tulle-ul are foarte multe finisări prin care se stabilește utilizarea lui, ca și component în cadrul confecților sau broderiilor. În principal tulle-urile sunt confecționate din: poliamidă cu elastan, nylon, poliester cu elastan, dar există și tuluri din bumbac sau mătase. Acestea sunt tulle-uri mai exclusiviste, folosite de obicei la rochii mai speciale.
EXEMPLE DE UTILIZĂRI
© Toate brandurile și mărcile comerciale la care se face referire în această pagină și pe întregul site sunt proprietatea deținătorilor lor de drept.